25.3 C
Craiova
joi, 3 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportVorbim doar de performantele trecutului!

Vorbim doar de performantele trecutului!

Universitatea a fost campioana nationala la fotbal, volei (f), handbal (m) si tenis de masa, dar in ultimii ani a intrat in anonimat.


Sâmbata, 28 octombrie, dupa lansarea cartii „Constantin Otet, antrenorul unei echipe de legenda,Craiova Maxima“, ora 11.00, in sala mare a Primariei Craiova are loc si o intâlnire cu fosti sportivi ai clubului Universitatea de la ramurile fotbal, volei, handbal si tenis de masa. Cu acest prilej, unor foste glorii li se vor inmâna diplome pentru meritele din domeniul sportului, iar mentorul sportului universitar craiovean, Ion Constantinescu, va prezenta monografia clubului Universitatea.


Ion Constantinescu a spus: „Fostele glorii ale tuturor ramurilor sportive de performanta de la CS Universitatea au cam fost uitate. Am realizat o monografie a acestor ramuri – fotbal, volei (m,f), handbal (m), tenis de masa, fiind sprijinit in acest sens de domnii Corneliu Stroe, Ion Briac si Ionel Cizmaru. Revederea cu acesti fosti sportivi de valoare este inclusa in programul Zilelor Craiovei, un fapt onorant pentru noi toti. Pacat insa ca in prezent vorbim doar de performantele trecutului!“


Fotbal: patru titluri si o retrogradare


Actul de nastere al clubului sportiv studentesc din Cetatea Baniei dateaza din toamna anului 1948, imediat dupa intemeierea primei institutii universitare din Oltenia, Universitatea din Craiova.In 1950, sub denumirea de CSU Craiova, echipa studenteasca de fotbal a participat intr-o competitie oficiala, campionatul regional. Conducerea tehnica a fost asigurata de Nicolae Polojinsky (1948-1950), iar din toamna anului 1950 de Ionescu Crum. In noiembrie1954, cu ocazia turneului de baraj de la Arad, Stiinta, cu Nicolae Oteleanu antrenor, a câstigat dreptul de a activa in esalonul secund, dar la sfârsitul editiei 1955, oltenii au retrogradat. Dupa aproape trei ani, in 1958, Stiinta a promovat in Divizia B, antrenor fiind Ionescu Crum. Peste noua ani, in 1964, echipa studentilor din Banie, sub bagheta antrenorului Nicolae Oteleanu, a promovat in Divizia A. In 1966, Stiinta devine Universitatea. Palmaresul Universitatii cuprinde: patru titluri de campioana a României, in 1974, 1980, 1981 si 1991; câstigatoare de sase ori a Cupei României, in 1977, 1978, 1981, 1983, 1991 si 1993; sfertfinalista a Cupei Campionilor Europeni in 1982 si semifinalista a Cupei UEFA in 1983; campiona nationala de juniori in 1989, 1991 si 1995; campiona nationala in intrecerea echipelor de tineret in 1969, 1974, 1976, 1979, 1983, 1984 si 1991; cinci titluri de cel mai bun fotbalist al anului: Ilie Balaci – 2, Gica Popescu – 2, Silviu Lung – 1.


Volei: cinci titluri nationale


Echipa feminina a Universitatii a cucerit cinci titluri nationale, in 1986, 1987, 1988, 1990 si 1991. In prezent, oltencele sunt in liga a doua, in timp ce formatia masculina Universitatea s-a desfiintat in toamna acestui an!


Handbal: campioni de doua ori


CS Universitatea a avut doar echipa masculina de handbal. In palmaresul acestei figureaza doua titluri de campiona, in 1992 si 1993, sub denumirea Universitatea – CUG Craiova. In prezent, echipa este inscrisa in liga a doua, jucatorii fiind toti juniori.


Tenis de masa: 16 titluri de campioana


Contabiliceste vorbind, cela mai bune rezultate de la Universitatea le are sectia de tenis de masa, adica 16 titluri nationale, obtinute astfel: 1982-1995, 13 titluri consecutive, apoi in 1998, 2001 si 2003. Oltenii au cucerit in acesti ani de 18 ori Cupa României! Mentorul activitatii tenisului de masa din Banie este antrenorul emerit Virgil Balan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS