27.3 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăSport„Schumi“ l-a devansat pe Alonso

„Schumi“ l-a devansat pe Alonso

Driver-ul german al echipei Ferrari a trecut pe primul loc in clasamentul pilotilor, la egalitate cu campionul mondial en-titre, Fernando Alonso.


Michael Schumacher a câstigat ieri Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, al 16-lea al sezonului, care s-a disputat pe circuitul de la Shanghai. Plecat din pozitia a sasea a grilei de start, pilotul german al echipei Ferrari a avut un start slab, nefiind avantajat de ploaia cazuta in prima parte a cursei, dar a revenit in a doua jumatate a intrecerii, când a profitat si de problemele tehnice pe care le-a avut principalul rival, Fernando Alonso, cel care a condus la inceput ostilitatile. „Schumi“ a parcurs cei 305 kilometri ai cursei intr-o ora, 37 de minute, 32 de secunde si 747 de miimi, fiind urmat de Alonso si de coechipierul acestuia de la Renault, Giancarlo Fisichella. Pilotul italian, la jumatatea cursei, a incercat de mai multe ori sa-l impiedice, prin manevre regulamentare, pe Schumacher sa-l depaseasca pe liderul de atunci al cursei, Alonso, in momentul in care acesta avea probleme, dar pâna la urma germanul a reusit sa treaca pe primul loc. Pe locul al patrulea la MP al Chinei s-a clasat britanicul Jenson Button, de la Honda, urmat de spaniolul Pedro De La Rosa, de la McLaren, si de brazilianul Rubens Barrichello (Honda). Au mai terminat in puncte germanul Nick Heidfeld (BMW-Sauber) si australianul Mark Webber (Williams).


In urma victoriei de la Shanghai, Michael Schumacher l-a egalat pe Fernando Alonso la puncte (116) si ocupa primul loc in ierarhia pilotilor, având mai multe victorii decât spaniolul in acest sezon. La constructori, Renault a depasit echipa Ferrari si ocupa primul loc al ierarhiei, cu 179 de puncte. Scuderia de la Maranello are cu un punct mai putin. Urmatorul Mare Premiu de Formula 1, cel al Japoniei, penultimul al sezonului, se va disputa peste o saptamâna.


Pneurile au fost decisive


Diferenta dintre Schumacher si Alonso a fost facuta si de pneuri, lucru recunoscut la final de cei doi piloti.


„Decisiv a fost faptul ca am ales cauciucurile potrivite la momentul potrivit. Am hotarât sa nu schimbam pneurile intermediare, chiar daca incepusem sa pierd controlul masinii. Am riscat si pâna la urma am fost recompensati. Desigur, a fost important si momentul in care am reusit sa-l depasesc pe Fisichella. Vom lupta pentru titlu pâna la sfârsit. La un moment dat am fost departe in clasament de Alonso si de Renault si iata ca acum am ajuns in fruntea ierarhiei“, a afirmat „Schumi“.


La rândul sau, Fernando Alonso a spus: „La jumatatea cursei, cauciucurile m-au lasat si ceilalti s-au apropiat de mine. In partea a doua am facut tot posibilul sa ramân in frunte, dar nu am reusit. Poate ca s-a gresit atunci când s-au ales pneurile intermediare. Ma consolez insa cu ideea ca am obtinut un loc doi in conditii foarte grele. Astazi (ieri – n.r.), noi nu am reactionat suficient de repede la schimbarile conditiilor atmosferice“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS