Când vine vorba de infidelitate, multi dintre reprezentantii sexului tare sunt mult mai siguri pe propria partenera si ar „baga“ oricând mâna in foc ca aceasta nu ar fi capabila sa ii insele. Cam asa ar putea fi interpretat un sondaj recent dat publicitatii de cotidianul german Die Welt.
Din câte se pare, barbatii se tem mult mai putin decât femeile ca ar putea fi inselati. Intr-un sondaj realizat in urma cu scurt timp de Institutul de sondare a opiniei publice Gewiss, 27 la suta dintre domnii intervievati au marturisit ca ii acorda partenerei suficienta libertate si asta doar pentru au incredere in cea care le sta alaturi, chiar daca aceasta se intâlneste si cu alti barbati. Procentul doamnelor care au incredere oarba in partener a fost ceva mai mic, de doar 19 la suta.
Un procent mult mai mare merge pe principiul „increderea e buna, insa controlul e si mai bun“. 41 la suta dintre femei si 35 la suta dintre domni isi doresc sa stie totul despre propriul partener. Aproape toti respondenti pastreaza in relatie o anumita distanta, ce se dovedeste a fi benefica in cele din urma. Pentru 88 la suta dintre doamne si 92 la suta dintre domni, in orice relatie nu trebuie neaparat sa te implici suta la suta, pentru ca astfel poti trece mai usor peste perioadele de criza si, in cazul unei despartiri, „convalescenta este mai usoara“. Doua treimi dintre reprezentantii sexului tare si 52 la suta dintre femei sunt de parere ca o relatie dureaza mai mult timp daca partenerii au si o viata proprie si nu fac totul impreuna. Pentru 81 la suta dintre barbati si 74 la suta dintre femei, este benefic pentru relatie ca fiecare dintre parteneri sa aiba propriile hobby-uri si interese. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.039 de femei si de barbati cu vârste cuprinse intre 20 si 55 de ani.