36.6 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalRestricții timp de 14 zile în mai multe localități din Olt

Restricții timp de 14 zile în mai multe localități din Olt

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat Hotărârea nr. 51/03.11.2020 cu privire la introducerea de restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului.

Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este cuprinsă între 1,5/1.000 de locuitori și 3/1000 de locuitori: Balș (1,78/1000 de loc.) și Piatra Olt (1,66/1000 de loc.).

În aceste localităţi se aplică, începând cu data de 04.11.2020 şi pentru o perioadă de 14 zile, următoarele restricţii corespunzătoare ratei de infectare:

  • purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
  • desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;
  • activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este  permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Purtarea măștii de protecție, obligatorie în mai multe localități

De asemenea, s-a decis purtarea obligatorie a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani,  în toate spațiile publice deschise pentru următoarele localitățile din judeţul Olt unde rata de incidență este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, respectiv:

  • Slatina (rata de incidență – 2,54),
  • Caracal (rata de incidență – 2,98),
  • Bălteni (rata de incidență – 1,83),
  • Coteana (rata de incidență – 1,83),
  • Dăneasa (rata de incidență – 2,26),
  • Deveselu (rata de incidență – 2,22),
  • Găneasa (rata de incidență – 2,22),
  • Grojdibodu (rata de incidență – 2,70),
  • Icoana (rata de incidență – 1,72),
  • Pleșoiu (rata de incidență – 2,01),
  • Redea (rata de incidență – 2,16).

Măsura se aplică începând cu data de 04.11.2020 şi se menţine pe toată perioada în care incidenţa cumulată este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt și Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt vor desfășura, în data de 4 noiembrie a.c., o acțiune informativ preventivă pe raza municipiul Slatina.

Suspendarea cursurilor în mai multe unități de învățământ

Tot în ședința CJSU Olt de astăzi, s-a hotărât suspendarea activităților didactice organizate în modalitatea ,,față în fațăˮ a unor clase/unități de învățământ din județul Olt, acolo unde cursurile vor fi desfăşurate în sistem online, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerului Educaţiei, respectiv:

  • Clasa a VII a B și Clasele a X a, a XI a, a XII a – agricultură de la LICEUL TEHNOLOGIC IANCU JIANU – dată încetare măsură 11.11.2020;
  • TOATE CLASELE UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT de la LICEUL TEHNOLOGIC METALURGIC  SLATINA – dată încetare măsură 15.11.2020;
  • Clasa a XII a A de la LICEUL TEORETIC ION GH. ROȘCA OSICA DE SUS – dată încetare măsură 11.11.2020;
  • Clasa a VI a B – o grupă și Clasa a XI a B – o grupă de la COLEGIUL NAȚIONAL ION MINULESCU SLATINA – dată încetare măsură 11.11.2020;
  • Clasa a X a E de la LICEUL PETRE PANDREA BALȘ – dată încetare măsură 11.11.2020;
  • Clasa a XI a A de la LICEUL TEHNOLOGIC P.S. AURELIAN SLATINA – dată încetare măsură 11.11.2020;
  • TOATE CLASELE CICLULUI GIMNAZIAL de la ȘCOALA GIMNAZIALĂ DRĂGHICENI – dată încetare măsură 11.11.2020.

Se învață față în fală în câtev școli

Totodată, s-a hotărât reluarea activităților didactice în modalitatea ”față în față” – scenariul 1 și/sau scenariul 2 de funcționare, pentru clasele din unitățile de învățământ ce au funcționat în scenariul 3, respectiv:

  • TOATE CLASELE UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT de la COLEGIUL NAȚIONAL RADU GRECEANU SLATINA;
  • Clasa a IV a și Clasa I de la ŞCOALA GIMNAZIALĂ PLEȘOIU;
  • Clasa a VIII a B de la ŞCOALA GIMNAZIALĂ  EUGEN IONESCU SLATINA;
  • Clasa a XII a B – o grupă de la LICEUL TEORETIC A.I. CUZA CORABIA;
  • TOATE CLASELE CICLULUI GIMNAZIAL de la ŞCOALA GIMNAZIALĂ VLAICU VODĂ SLATINA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS