In ciuda declaratiilor facute de Marcel Ploae, antrenorul craiovean este constient ca Dunarea Giurgiu va avea o replica taioasa.
Observând ca jucatorii sai au fost marcati de prestatia slaba pe care au avut-o in meciul cu Inter Gaz, Ovidiu Stinga a „umblat“ la psihicul acestora la unicul antrenament sustinut ieri-dimineata, pe terenul secund al stadionului „Ion Oblemenco“. Dupa ce si-a mobilizat elevii, antrenorul Universitatii a recunoscut faptul ca meciul de la Giurgiu nu va fi deloc usor, in primul rând pentru ca echipa gazda va dori sa-si asigure linistea, apoi pentru ca se va mobiliza exemplar, intâlnind lidera la zi. Cu toate acestea, „Olandezul“ a afirmat ca Universitatea este pregatita din toate punctele de vedere, iar singurul obiectiv pe care il are este victoria.
„Intâlnim o echipa solida, ambitioasa, care pe teren propriu joaca foarte bine. Vor fi foarte motivati in aceasta partida, in primul rând pentru ca o victorie ar calma situatia in clasament, apoi pentru ca intâlnesc lidera si vor sa demonstreze ca pot invinge pe oricine. Ma astept la un meci foarte greu, dar, daca vom reusi sa punem presiune pe adversar si sa nu intram in jocul lor, nu vom avea probleme. Asta le-am spus si baietilor, sper sa fi inteles importanta acestor puncte“, a spus Stinga.
Regreta absenta lui Andrei Ionescu
Antrenorul craiovean a afirmat ca accidentarea lui Andrei Ionescu a insemnat foarte mult pentru el, in primul rând sentimental, apoi pentru ca Universitatea a pierdut o piesa importanta din angrenajul echipei. Stinga a afirmat cu tarie ca titularizarea „Micului Balaci“ era normala, pentru ca poseda destule valente, si ar fi apelat la serviciile lui chiar daca regulamentul de joc nu impunea utilizarea unui junior.
„Pentru mine, accidentarea lui Andrei a fost o lovitura. In primul rând sentimental, pentru ca era un jucator in plina ascensiune, cu destule valente tehnice. L-as fi folosit titular chiar daca regulamentul nu ne obliga sa folosim un junior, pentru ca stiu ce potential zace in acest jucator“, a conchis Stinga.