Majoritatea celor activi in economia româneasca sunt deja familiarizati cu programele de gestiune Ciel. Dar putini sunt cei care stiu cine coordoneaza intreaga activitate a companiei.
„Experienta mea de manager intr-o companie multinationala a inceput in 1997, când am fost ales pentru pozitia de Regional Sales Manager pe zona de est a României in MobilRom (fost Dialog, acum Orange)“, a declarat Dan Damian, manager la Ciel.
Cei doi ani petrecuti in acea pozitie au insemnat atât acumularea unei importante experiente comerciale in domeniul serviciilor, cât si confirmarea, prin rezultatele obtinute, a potentialului sau de a organiza echipe si de a livra rezultate. Dupa doi ani, a acceptat sa faca acelasi lucru, dar la nivel national si, astfel, a venit la Bucuresti, ca General Sales Manager al Telemobil. Era perioada relansarii dinainte de Zapp. „Acest post mi-a folosit drept «trambulina» spre cel de director Vânzari si Marketing la Sodexho Pass România“, isi aminteste Damian. „Am trecut de la servicii de telecomunicatii la servicii financiare tip B2B (business to business – n.r.), dar am preluat si responsabilitatile de marketing, completându-mi astfel experienta si expertiza comerciala“, a continuat managerul de la Ciel. Aceasta, precum si rezultatele obtinute (tot prin valoarea echipelor coordonate) i-au facut pe cei de la Medicover sa-i propuna pozitia de director comercial in cadrul companiei.
Desi considerata o provocare mai ales prin schimbarea radicala a domeniului de activitate, pentru Dan Damian acceptarea acestui post a fost doar o trecere la un alt nivel. „Acelasi tip de vânzare plus alt tip de servicii (servicii medicale de inalta valoare) egal alta provocare“, a sintetizat, matematic, acesta. O data provocarea acceptata, a urmat indeplinirea misiunii, care s-a concretizat in cresterea cifrei de afaceri a companiei cu 30 – 50% de la an la an, timp de aproape patru ani.
Invingator intr-o echipa de invingatori
„Pentru ca sunt un om dinamic, deschis spre schimbare si cu rezultate bune «in spate», am avut intotdeauna oferte de la firmele de recrutare si head hunting“, marturiseste Dan Damian. Sigur ca in alegerea unei oferte a primat nu doar o noua provocare, dar si un salt calitativ in cariera. Asa se explica si acceptarea postului de director general, in cadrul companiei Ciel România, care, potrivit studiilor, este lider de piata pe segmentul sau: in productia si distributia de software de gestiune economica. Compania are in continuare ambitii mari de crestere, pe care si le-a asumat, chiar daca acest post a insemnat odata in plus schimbarea domeniului de servicii in care activa: de la cele medicale la cele informatice.
Una dintre principalele probleme cu care se confruna managerii de top este administrarea resurselor umane. „Satisfactia mea personala este data de obtinerea de rezultate si de atingerea unor obiective ambitioase, cu ajutorul unor echipe de profesionisti“, a marturisit Damian. „Sa fiu un invingator intr-o echipa de invingatori – spun asta si pentru ca vreau sa subliniez importanta lucrului in echipa si a atitudinii celor cu care imi aleg sa lucrez in atingerea tintelor“, a tinut sa mentioneze directorul general de la Ciel. Un manager este un administrator de resurse si se confrunta deci si cu greutatea de a gestiona cele 24 de ore din resursa zilnica de timp. Armonizarea intre viata profesionala si cea privata se poate face prin maximizarea calitatii timpului petrecut cu prietenii sau familia, adica nu numai sa stai cu ei (in fata televizorului, de exemplu), ci sa initiezi si sa organizezi programe pe hobby-urile comune.