11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSport„Astept viza si banii!“

„Astept viza si banii!“

Din aceasta iarna, „Minunea Blonda“ este actionar la FC Caracal, iar de trei saptamâni este in tratative cu Al Ittihad, echipa care saptamâna trecuta l-a demis pe Anghel Iordanescu.


Ilie Balaci este singurul tehnician român care a cucerit aproape 20 de trofee in lumea araba, ultima oara el fiind antrenor in Qatar, la Al Arabi, reziliindu-si contractul in toamna anului trecut.


Dupa ce din 2004 a fost presedinte de onoare la FC Caracal, din aceasta iarna el este, alaturi de Stefan Ilinca si Consiliul Local Caracal, actionar la gruparea olteana, iar acum se pregateste sa plece iarasi in lumea araba.


– Intr-un interviu din presa centrala, Iordanescu spune ca a fost demis de la Al Ittihad si ca v-ar fi propus pe dumneavoastra antrenor. Ce ziceti?


– Am o intrebare: ca unul care lucrati de multi ani in presa sportiva, chiar credeti ca acela care te-a dat afara de la o echipa te mai intreaba pe cine sa puna in locul tau?


– Aveti dreptate, dar asa a declarat astazi (ieri – n.r.) Anghel Iordanescu…


– N-am citit presa… Nu cumva aceasta declaratie a aparut in ziarele centrale? Ei, aceasta afirmatie poate fi si inventata. In fine… Daca, totusi, „generalul“ m-a propus celor de la Al Ittihad, eu ii multumesc. Dar… Mira-m-as!


– Nu prea inteleg…


– Pai, eu sunt in contact cu Al Ittihad de vreo trei saptamâni. Le-am trimis si copia de pe pasaport pentru a-mi lua viza de intrare in Arabia Saudita. Iar pe Puiu l-au dat afara acum o saptamâna, asa ca trageti concluziile.


– Inseamna ca de luna trecuta ati negociat un posibil contract cu Al Ittihad?


– Da. A ramas sa obtin viza de intrare in Arabia Saudita. Plec la Al Ittihad daca, repet, primesc viza, dar si banii! De ce sa nu plec? E vorba de o luna si jumatate, care-i povestea?!


„Sâmbata, cel mai bun sa câstige!“


– Deocamdata sunteti actionar la FC Caracal. Pentru victoria cu Dinamo II echipa a primit o prima speciala?


– I-am felicitat pe baieti. In privinta primei: am alte principii si sper sa ajung sa si rezolv treaba asta, in timp. Vreau ca salariile sa fie cele care sa-i oblige pe jucatori sa se pregateasca, iar primele sa fie modice. Cu alte cuvinte, când vine ziua meciului, fotbalistul sa joace din placere ca urmare a muncii depuse in cursul saptamânii premergatoare partidei. Jucatorul semneaza cu clubul pentru a se antrena. Ca daca ar fi sa-l platim sa câstige, l-am chema doar la meciuri si i-am spune cam asa: uite, aveti atâta ca sa bateti pe Universitatea Craiova…


– Chiar, ce va face sâmbata FC Caracal in derbiul cu Universitatea?


– Pai, ce sa facem? Jucam, iar cel mai bun sa câstige!


– Vrea FC Caracal sa ocupe locul II si astfel sa participe la barajul de promovare in Divizia A?


– Am mai vorbit de obiectivul echipei unde sunt acum si actionar. FC Caracal vrea sa-si faca o echipa frumoasa, din copii care sa joace de drag. Si, daca se poate, sa va si incânte si sa ne incânte… Daca nu se poate asta, sa lasam pe altii.


– Presupun ca, daca veti pleca antrenor la Al Ittihad, veti ramâne si actionar la FC Caracal?


– Bineinteles.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII