16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieNu vrea nimeni hotelul și restaurantul de la stadion

Nu vrea nimeni hotelul și restaurantul de la stadion

Hotelul și restaurantul din incita stadionului „Ion Oblemenco“ din Craiova nu prezintă niciun interes pentru a fi închiriate. E drept că, în contexul actual al pandemiei de coronavirus și al stării de urgență, nicio firmă nu mai poate fi interesată de o astfel de investiție, dar inițiativa datează de mai bine de doi ani.

De când a intrat în posesia stadionului „Ion Oblemenco“ (noiembrie 2017), Primăria Craiova nu a obţinut niciun venit de pe urma hotelului şi restaurantului din incintă. Asta, deși a încercat să concesioneze sau să închirieze pe 15 ani cele două obiective. Totul a fost însă în zadar. 

La licitaţia privind concesionarea, derulată în 2018 și în prima parte a anului 2019, nu s-a prezentat nicio firmă. Cu toate că au fost lansate trei proceduri de atribuire, ultima chiar prin negociere directă, rezultatul a fost zero. Aşa că autorităţile locale au ales altă variantă: să închirieze hotelul și restaurantul, tot pe o perioadă de 15 ani.

Pentru asta a fost mai întâi nevoie de stabilirea cuantumului chiriei minime de la care ar porni licitația, iar acesta a fost aprobat în toamna lui 2019, prin hotărâre de consiliu local. Evident, în baza unui raport de evaluare a hotelului și restaurantului, care s-a făcut în aceeași perioadă. Surprinzător, nici la licitația pentru închiriere nu s-au găsit doritori. 

Hotelul și restaurantul de la stadionul „Ion Oblemenco“, neinteresante. O fi de vină cuantumul chiriei?

Lansată pe 28 ianuarie 2020, licitația privind închirierea celor două obiective din incinta stadionului a fost anulată la începutul lunii martie. Motivul: s-a constatat că nu au fost depuse cel puţin două oferte valabile, după cum se precizează în anunțul de anulare a procedurii.

Săptămâna trecută, primăria a lansat a doua licitație pentru închirierea hotelului și restaurantului, cu termen de primire a ofertelor data de 14 aprilie. E greu de crezut însă că, în situația actuală, se vor găsi firme interesate de preluarea celor două obiective.

Ce le-a împiedicat însă până acum să se prezinte la licitație, fie ca a fost vorba de concesiune sau închiriere? O fi de vină cuantumul chiriei?

Ce chirie lunară s-ar plăti pentru hotel și restaurant

Potrivit raportului de evaluare, cuantumul minim al chiriei lunare pentru hotelul de la stadion era de 20.469 de lei, echivalentul a 4.300 de euro (nivel de la care ar porni licitația). Astfel, valoarea chiriei minime anuale ar fi de 245.634 de lei, adică 51.604 euro.

În ceea ce priveşte chiria lunară a restaurantului din aceeaşi incintă, aceasta a fost stabilită la valoare de 11.154 de lei, echivalentul a 2.343 de euro. Valoarea chiriei minime anuale ar fi, așadar, de 133.853 de lei, adică 28.120 de euro. Conversia lei/euro a fost făcută la cursul de referință BNR de 4,76 lei pentru un euro, curs din data de 23.10.2019, când a fost făcută evaluarea. 

Comparativ, chiria lunară este mai mică decât redevenţa stabilită în martie 2018. Conform evaluării de atunci, redevența minimă lunară pentru hotel era de 29.653 de lei (mai mult cu 9.184 de lei), iar cea pentru restaurant de 17.102 lei (mai mult cu 5.948 de lei). Toate valorile sunt fără TVA. 

Cum arată hotelul şi restaurantul de la stadion 

La hotelul şi restaurantul din incinta stadionului „Ion Oblemenco“ mai sunt necesare alte echipări şi dotări numai în funcție de gradul de clasificaţie dorit de chiriaș. Hotelul este prevăzut cu toate utilităţile necesare, în timp ce restaurantul are acces la toate racordurile privind utilităţile.

Toate dotările pe care chiriaşul le va considera necesare pentru funcţionarea hotelului şi restaurantului se vor face însă pe cheltuiala acestuia, fără să aibă posibilitatea de a solicita recuperarea acestor sume de la primărie. 

Hotelul și restaurantul din incita stadionului „Ion Oblemenco“ nu prezintă interes pentru a fi închiriate
Hotelul și restaurantul din incita stadionului „Ion Oblemenco“ nu prezintă interes pentru a fi închiriate

Hotelul se află la Tribuna 1 a stadionului, este structurat pe patru niveluri (0, 1, 2 și 3) şi are o suprafaţă construită desfășurată de 2.341 mp. Restauranul este situat tot la Tribuna 1, dar pe două niveluri (1 şi 2), şi are o suprafață construită desfăşurată de 1.992 mp.

În incinta hotelului şi a restaurantului există ascensoare pentru persoane, pentru transferul mâncării între etaje, pentru evacuarea deşeurilor şi pentru aprovizionare. 

Hotelul de la stadion nu ar putea fi folosit pentru carantină

În contextul actual al pandemiei de coronavirus și al creșterii permanente a numărului de cazuri sau de persoane aflate în carantină, cumulat cu lipsa de interes pentru închirierea hotelului de la stadion, s-ar putea transforma acesta într-un centru de carantină?

Răspunsul autorităților locale a fost „nu“. De ce? Hotelul nu ar fi întru totul funcțional, sarcina dotării lui corespunzătoare căzând în seama viitorului chiriaș, după cum a precizat pentru GdS primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS