Sala Polivalentă din Craiova oferă suporterilor craioveni în acest an posibilitatea de a achiziţiona abonamente la meciurile echipelor preferate. Achiziţionarea unui abonament oferă mai multe beneficii suporterilor, deoarece îşi pot rezerva permanent un loc în sectorul destinat abonaţilor pe toată durata competiţiilor naţionale din sezonul 2019/2020.
Preţurile abonementelor sunt următoarele:
- Pentru Baschet Masculin – 135 lei (include meciurile din Liga Naţională şi Cupa României);
- Pentru Handbal Feminin – 115 lei (include meciurile din Liga Florilor şi Cupa României);
- Pentru Volei Masculin – 150 lei (include meciurile din Campionatul Naţional şi Cupa României).
De menţionat faptul că preţul biletelor pentru competiţiile europene este acelaşi ca şi în sezonul trecut, adică 20 lei.
Abonamentele pot fi achiziţionate de la casele de bilete de la Sala Polivalentă, de luni până joi, între orele 10.00 – 16.00 şi de vineri până duminică, între 10.00 – 18.00.
Articol scris de Tibi Cocora