Nigel Farage, fostul lider al Partidului pentru Independenţa Marii Britanii (UKIP, eurofob), a criticat vineri „atacul continuu” la adresa preşedintelui american Donald Trump din partea presei şi a democraţilor şi a pariat că liderul de la Casa Albă va câştiga un nou mandat, a informat EFE, citată de Agerpres.
„Se pare că Trump trăieşte tot timpul sub un atac continuu”, a declarat Farage la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (CPAC), care se desfăşoară în aceste zile în apropiere de Washington.
Farage, care este în prezent membru al Partidului Brexit-ului, înfiinţat în ianuarie, a comentat că nu înţelege „cum este posibil ca democraţii să-i ofere o platformă unui condamnat, mincinos şi scursură precum Michael Cohen pentru a-l denigra pe preşedinte”.
Cohen, fost avocat personal al lui Trump, a fost audiat în această săptămână în Congres în trei rânduri cu privire la relaţia sa cu liderul de la Casa Albă şi la posibilele legături între echipa de campanie a acestuia şi Kremlin.
„În pofida tuturor atacurilor, avem de-a face cu un Trump care şi-a îndeplinit aproape toate promisiunile pe care le-a făcut”, a spus Farage, aplaudat de conservatorii prezenţi la reuniune.
Farage a explicat că Trump a demonstrat lumii că este „un lider puternic”, motiv pentru care „perspectivele la orizontul anului 2020 sunt promiţătoare”. El a făcut totodată o recomandare Partidului Republican: „Faceţi în aşa fel încât democraţii să pară socialişti de stânga (sic!) şi alegerile sunt ale voastre!”