Croitoria nu mai este nici ea ceea ce era odata. Atelierele de croitorie sunt din ce in ce mai putine, iar cele ramase se chinuiesc sa supravietuiasca.
La capatul strazii Lipscani din Craiova se mai gaseste un atelier de croitorie care pare a fi uitat de lume. Cu toate acestea, mai sunt oameni care ii trec pragul. Cei ce muncesc in acest atelier sunt fosti lucratori ai cooperativei de profil. „Facem croitorie de 40 de ani. In 2003, când s-a desfiintat cooperativa, a trebuit sa incepem munca pe cont propriu“, a povestit Trandafir Jianu. In atelier lucreaza cinci croitori in doua ture, plus o doamna, la optica. Cei cinci au fost colegi o viata, iar schimbarile aparute nu i-au despartit. „Am incercat sa ne descurcam cumva. Nu prea ne alegem cu mare lucru, dar ce altceva am putea face? Aici avem statut de persoane fizice si fiecare are o autorizatie in baza careia isi desfasoara activitatea. Am incercat totusi sa mentinem colectivul de demult“, a povestit Elena Dobra.
Au incercat sa mentina colectivul
Desi sunt egali si in indatoriri, si in drepturi, Trandafir Jianu a ramas, de pe vremea cooperativei, tot „seful“. Colegele nu au renuntat nici acum sa-i spuna astfel. „Am zis ca trebuie sa lucram tot impreuna, asa cum am lucrat o viata“, a mai spus Jianu. Dupa desfiintarea cooperativei, oamenii si-au cumparat masinile, unele dintre ele foarte vechi, si si-au cautat un spatiu in care sa poata continua sa-si faca meseria. „Spatiul acesta este inchiriat de la primarie. Stau si ma gândesc ca pe timpul lui Ceausescu am contribuit cu totii prin parti sociale in speranta ca vom avea spatii in care sa lucram. Regimul s-a schimbat, banii s-au dus, iar spatiile au fost luate de cine a putut“, a afirmat Jianu. Cu toate acestea, croitorii sunt multumiti ca mai pot servi putinii clienti care le trec pragul.
Persoanele supraponderale, singurii clienti
„Lumea nu prea mai vrea costume pe comanda. Persoanele supraponderale care nu-si pot gasi imbracaminte pe masura isi mai fac haine la noi. Tot ce lucram este facut cu materialul clientului, noi asiguram doar manopera“, a spus Elena Dobra. Atelierul este axat, mai ales, pe reparatii. „Noi am putea realiza orice model, dar facem ce se cere. Inlocuim fermoare, strâmtam si scurtam pantaloni, modificam sacouri, recroim fuste. Facem de toate si ne trebuie si multa rabdare pentru ca unii clienti sunt foarte pretentiosi“, a afirmat Elena. Munca de croitor nu mai ofera satisfactie, banii, si asa putini, sunt luati cu târâita, opt sute, un milion de lei pentru un sacou, doua, trei sute de mii pentru o pereche de pantaloni de dama, iar utilajele sunt vechi si se defecteaza adesea. „Nu mai avem din ce trai. Stim sa facem doar croitorie. Mai intâi ne platim datoriile si abia apoi vedem cu ce ne alegem“, a mai spus Elena. Cu toate acestea, grupul de croitori din atelierul de pe Lipscani are clienti fideli de zece, 15 ani, oameni care le apreciaza munca pentru ca stiu ca nu este usor ca dintr-o bucata de material sa confectionezi o haina.
