PSD Gorj a invitat Crucea Roşie la sediul partidului, din Târgu Jiu, să îi înveţe pe membri tehnici de acordare a primului ajutor. Exerciţiile au avut loc în sediul partidului pentru că nu a fost identificat un alt spaţiu. „Ținând cont de faptul că poți, oricând, să fii martorul unei scene, când o persoană să depindă de ajutorul tău, tinerii social democrați au decis să apeleze la experiența specialiștilor de la Crucea Roșie. Așa se face că, aseară(miercuri, 8 noiembrie n.red.), aproape 20 de tineri au participat la un curs de acordare a primului ajutor în caz de stop respirator, curs ce s-a desfășurat la sediul PSD Gorj. De asemenea, Grigore Richter, directorul de la Crucea Roșie Gorj, a oferit celor prezenți și informații cu privire la acordarea primului ajutor în caz de electrocutare, accident de mașină, arsuri…etc. <<Am fost instruiți în acordarea primului ajutor în caz de urgență. Am considerat că este util pentru fiecare dintre noi să avem o minimă pregătire pentru a putea ajuta oamenii aflați în dificultate, cărora li se face rău pe stradă sau într-o instituție, care au un accident de mașină, dar şi apropiaților noștri, care ar putea suferi diferite accidente casnice.>>, a declarat Ștefan Constantin președintele TSD Târgu Jiu.”, potrivit unui comunicat de presă al PSD Gorj.
Gorj: PSD a chemat Crucea Roşie la partid să-i înveţe pe membri tehnici de prim ajutor

ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei