35.1 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalStringerea ilegala de fonduri in numele BNR, anchetata de politisti

Stringerea ilegala de fonduri in numele BNR, anchetata de politisti

Politia a demarat deja o ancheta in cazul stringerii ilegale de fonduri in numele Bancii Nationale a României (BNR) pentru ajutorarea sinistratilor. Oamenii legii spun ca au declansat verificarile dupa ce prin internet s-au transmis mesaje false denumite „SPAM“. Directia Generala de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog (DGCCOA) are in lucru un caz de criminalitate informatica – semnalat de un cetatean la numarul de telefon 955, referitor la transmiterea prin reteaua Internet a unor mesaje false, denumite SPAM, prin care s-a incercat stringerea de fonduri sub „patronajul“ BNR pentru victimele inundatiilor. Drept urmare, politistii atrag atentia cetatenilor sa fie precauti fata de astfel de apeluri prin internet venite de la necunoscuti, iar pentru donatii sa foloseasca numai conturile autorizate. Si BNR a lansat un avertisment in acest caz. Potrivit unui comunicat, toti posesorii de carduri de debit sau credit sint atentionati sa nu dea curs anuntului facut de persoane „iresponsabile, ce urmaresc propria imbogatire printr-o colecta publica, invocind fraudulos ajutorarea semenilor aflati intr-o situatie disperata“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS