Revolutia in fotbalul românesc poate apartine antrenorilor. Nu a celor supervizati de Riciu de la FRF, ci a strainilor. Nu neaparat de alta nationalitate, dar straini de obiceiurile si de mentalitatea tehnicienilor crescuti in spiritul Cooperativei.
Pina acum, veneticii au avut succes fara exceptie, pentru ca despre Nicolo Napoli nu se poate spune ca a fost lasat sa antreneze Universitatea Craiova. Calea a fost deschisa de Jose Ramon Alesanco, in 1998. Generatia lui Trica, Frasineanu, Vancea, Lutu, Craciunescu sau Iordache a zburdat atunci spre finala Cupei României si a aratat cel mai frumos fotbal pe „Ion Oblemenco“ de la Piturca incoace. A urmat Zenga, la FC National, pe care a dus-o in finala Cupei României si a trecut-o doua tururi in Cupa UEFA. Munca sa a fost apreciata si, dupa un intermezzo, „Omul-paianjen“ s-a mutat in Ghencea. A gestionat excelent munca de patru ani a lui Piturca, trecindu-si in cont un titlu si un parcurs deosebit in Cupa UEFA.
„Nationalistii“ insinuau totusi ca performantele lui Alesanco si Zenga s-au datorat in principal celebritatii celor doi, fosti capitani la Barcelona si Internazionale, nu neaparat valorii si mentalitatii lor. A venit insa Roberto Landi si a demontat aceasta ipoteza la FC National, devenita intre timp FC International. Modul de lucru cu jucatorii, neacceptarea obisnuitelor compromisuri ale Divizei A si, nu in ultimul rind, ideile tactice moderne au asigurat succesul tehnicienilor de peste hotare in România. Acelasi lucru se poate spune si despre „stranieri“, jucatorii români care au jucat dupa ’90 in tari cu fotbal adevarat si incearca o cariera si pe banca tehnica.
In prezent, intentiile patronilor de cluburi pot fi apreciate in functie de antrenorul pe care il numesc. Astfel se explica de ce Cirstea este antrenor pe viata in fieful lui Padureanu, de ce Gigi Becali a fost refuzat de Hagi, Olaroiu, Dan Petrescu si Panduru, iar Zenga nu a mai acceptat sa revina pentru o noua umilinta si de ce Netoiu are brigada sa de antrenori in Divizia A.
Asa cum cindva solutia principelui strain s-a dovedit la noi o alegere fericita, fotbalul românesc poate cistiga pe mina antrenorului strain sau „stranier“.
