Dupa stagiul de pregatire de la Baile Govora, FC Caracal si-a continuat antrenamentele la Caracal, iar in saptamina care s-a incheiat a disputat trei partide de verificare in care au fost testati si citiva jucatori noi. Despre rezultatele acestor probe, antrenorul Ungureanu ne-a oferit citeva amanunte.
– Ce impresie v-au facut jucatorii in meciurile disputate pina in prezent?
– Am jucat doar trei partide de verificare, cu „GP“ Craiova (am invins cu 4-1) si o „dubla“ cu CSM Rimnicu Vilcea (0-0 la Vilcea, 2-1 la Caracal), dar n-am terminat seria amicalelor. In aceasta perioada am verificat citiva jucatori care ar fi putut sa faca parte din lotul lui FC Caracal, despre care mi-am si facut o impresie.
– Ca de exemplu?
– Dintre cei doi egipteni, mi-a placut de Mohamed Ezz, pe care mi l-as dori in lot. In saptamina care incepe miine (astazi – n.r.) se vor clarifica anumite probleme legate de eventualul transfer al lui la FC Caracal. Abia marti vom avea acordul impresarului egipteanului. Ma intereseaza si fundasul Pasare, de la Tirgoviste, cu care sper sa semnam contract. Am renuntat la celalalt egiptean, Mohamed Sicca.
– Inteleg ca ati renuntat ieri si alti jucatori aflati in probe…
– Este adevarat. Dupa meciul amical de simbata, am decis sa renunt la citiva jucatori care au terminat junioratul si pe care i-am testat in aceste partide de verificare, dar care nu au dat satisfactie. Ne-am despartit de Balalau si Ancu (de la Aro Cimpulung), Padurar (fost junior la Dinamo) si de Nicolae. L-am avut in probe si pe fostul jucator al Universitatii, Nicola, ultima oara la Pandurii Tirgu Jiu.
– Mai vin si alti jucatori la FC Caracal?
– Deocamdata, ne facem treaba cu ce avem. Daca se mai aduc si altii e bine… Oricum, sint foarte multumit de aportul jucatorilor pe care ii am acum in lot. Dantes este plecat, dar nu stiu prea bine unde anume. Dina este inca in recuperare la Policlinica Sportiva din Craiova. Cred ca la sfirsitul acestei luni o sa inceapa si el antrenamentele in mod normal.
– Alte amicale?
– Continuam cu Minerul Motru (marti, in deplasare), Minerul Mehedinti (joi, acasa) si cu Universitatea Craiova. Acest meci este simbata, la Caracal, la ora 14.00.