26.2 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn dosar de viol, tergiversat de Politie si Parchet

Un dosar de viol, tergiversat de Politie si Parchet

Parintii unei fetite de sapte ani, care ar fi fost victima unei tentative de viol in vara anului trecut, se pling ca Politia si Parchetul tergiverseaza cercetarile, in timp ce presupusul autor al infractiunii se lauda ca ar fi scapat de dosarul penal, platind bani grei anchetatorilor.


Valentin si Cornelia Ghita, din localitatea Bechet – judetul Dolj, sustin ca fiica lor de sapte ani ar fi fost victima unei tentative de viol savirsite de un localnic, pe nume Ene Marin, in luna iunie 2004. Cei doi parinti au sesizat politia, iar autorul si-ar fi recunoscut fapta. „Pe 3 august 2004, in prezenta noastra, la Postul de Politie Bechet, Ene Marin a recunoscut comiterea faptei si ne-a cerut sa-l iertam, motivind ca «s-a jucat» si «nu i-a facut tare». Din pacate, Politia Bechet s-a oprit doar la audierea inculpatului si a noastra, fara a efectua cercetari si audieri de martori, asa cum era firesc“, mentioneaza Cornelia Ghita, mama victimei. Dosarul a fost pasat apoi, in mai multe rinduri, intre Politia Bechet si Parchetul Tribunalului Dolj, fara sa se pronunte pina acum vreo solutie, iar sotii Ghita se tem ca acela care ar fi incercat sa le violeze fiica ar fi fost facut scapat de justitie.


„Trebuie sa precizam ca fiica noastra a ramas marcata psihic si comportamental in relatiile atit cu cei mari, cit si cu copiii, fapt constatat la Laboratorul de Sanatate Mintala Craiova in luna noiembrie 2004, cind a fost examinata. Din pacate, invinuitul Ene Marin s-a laudat deja in comuna Bechet ca dosarul penal privind tentativa de viol a fost solutionat in favoarea lui, ca el a fost scos de sub urmarire si se va angaja in… Politia Comunitara. Asadar, in loc de o trimitere in judecata, Parchetul si Politia dau certificate de buna purtare celor care, tot conform spuselor invinuitului, au bani si stiu sa-i cheltuiasca acolo unde trebuie, caci el si socrul lui ar fi cheltuit pentru obtinerea acestei solutii de neincepere a urmaririi penale circa 70.000.000 de lei. Fata de situatia disperata in care ne aflam, cu o fetita traumatizata si dezonorati in comuna, riscam dupa o asemenea ancheta sa ne vedem chemati in judecata de Ene Marin si pentru denuntare calomnioasa, asa cum ne-a amenintat personal si prin avocata, ca ne invata el minte si trebuie si asa sa-si recupereze banii cheltuiti. Cu alte cuvinte, in loc ca minora sa fie protejata de un pedofil, care, se pare, nu este la prima tentativa de acest fel, avind antecedente, in loc ca Politia si Parchetul sa faca o ancheta judicioasa si temeinica, riscam sa ajungem in situatia de a pleca din comuna natala din cauza unui infractor incurajat de Politie si Parchet“, sustin sotii Ghita, intr-un memoriu adresat Procurorului General al României.


 


GdS: Ne-am interesat la Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj pentru a afla care este stadiul cercetarilor in dosarul lui Ene Marin. Am aflat ca acela pe care-l acuzati ca a incercat sa va violeze fiica n-a fost in nici un caz scos de sub urmarire penala. Saptamina trecuta, procurorii au restituit inca o data dosarul la Politia Bechet, cu indrumarea de a aprofunda si grabi cercetarile impotriva lui Ene Marin, dar nu pentru tentativa de viol – intrucit faptele acestuia nu se circumscriu unei asemenea infractiuni – ci pentru coruptie sexuala (acte cu caracter obscen savirsite asupra unui minor sau in prezenta unui minor).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS