15 C
Craiova
vineri, 18 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportCalificare dramatica pentru Liverpool

Calificare dramatica pentru Liverpool

• Liverpool – Olympiakos 3-1 • Deportivo – AS Monaco 0-5

Impulsionati de revenirea lui Milan Baros, „cormoranii“ au inceput furibund jocul cu Olympiakos, ratind patru mari ocazii de gol. Gazdele aveau nevoie de o victorie cu 1-0 sau la doua goluri diferenta, in cazul in care primeau gol pe „Anfield Road“. Rivaldo a anulat prima varianta in minutul 27. Dupa o cursa fulminanta, in care a driblat jumatate din echipa lui Rafa Benitez, fostul cistigator al Balonului de Aur a fost faultat la 25 de metri de poarta, de Hyypia, si tot el a transformat lovitura libera.

Impulsionati de „You’ll never walk alone“, care a izbucnit din toate colturile stadionului, dar si de schimbarile inspirate ale lui Benitez, Traore cu Sinama si Baros cu Mellor, gazdele au fost de neoprit in repriza secunda. Tinerii atacanti Sinama-Pongolle (’47) si Mellor (’80) au finalizat din careul mic doua actiuni prelungite, iar capitanul Gerrard (’86) a prins un sut de la 25 de metri pe care campionul european Nikopolidis nici nu l-a „mirosit“.

Tehnicianul spaniol al „cormoranilor“, Rafa Benitez, a tinut sa sublinieze la final aportul publicului si efortul capitanului Gerrard, care va fi suspendat pentru primul meci din optimile competitiei. „Am auzit la pauza ca Monaco avea 3-0 si m-am gindit ca am putea marca de doua ori, dar nu ar fi fost de ajuns. 3-1 era ca un munte in fata noastra, dar am reusit sa-l escaladam“, a afirmat internationalul englez Steven Gerrard.

De partea cealalta, antrenorul sirb al echipei din Pireu a precizat: „A fost cel mai prost meci pe care l-am jucat in ultima vreme. Am crezut ca putem rezista in jurul golului marcat de Rivaldo, dar Liverpool a fost mai puternica.“

La Coruna,

o mare dezamagire

Dupa ce a facut istorie prin acel 8-3 din urma cu un an, Monaco a reusit sa invinga a doua oara echipa lui Irureta la o diferenta de cinci goluri, de aceasta data chiar pe „El Riazor“. Chevanton (’22), Givet (’37), Saviola (’39), Maicon (’55) si Adebayor (’76) l-au facut fericit pe printul Albert, aflat in tribune, dar scorul putea capata proportii astronomice in final. Desi a menajat cinci jucatori de baza, antrenorul gazdelor va ramine cu stigmatul celor 13 goluri primite de la Monaco in doua partide, dar si cu rusinea de a nu fi reusit sa marcheze vreun gol in meciurile din grupa, o premiera pentru aceasta competitie.

„Este una dintre cele mai triste seri din cariera mea. Nu este un esec al meu personal. Jucatorii trebuie sa munceasca mai mult si sa se revanseze in fata fanilor, care au cintat chiar si la 0-5“, a spus Irureta, neluind in considerare o eventuala demisie. Didier Deschamps, tehnicianul oaspetilor, a afirmat: „In ciuda scorului, meciul nu a fost usor, dar jocul baietilor mei a facut ca totul sa para altfel. Calificarea in faza a doua a competitiei doi ani consecutiv este o performanta deosebita pentru clubul nostru.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS