Consiliul Judeţean Gorj a aprobat o hotărâre prin care şi-a dat acordul pentru înfiinţarea unui Muzeu Naţional „Constantin Brâncuşi“ la Târgu Jiu. Instituţia va fi administrată de consiliul judeţean şi va funcţiona ca secţie a Muzeului Naţional de Artă, fără a beneficia însă de personalitate juridică.
„Consiliul Județean Gorj susține primele demersuri privind înființarea Muzeului Național de Artă «Constantin Brâncuși», la Târgu Jiu. Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a inițiat un proiect de hotărâre, în sensul exprimării acordului de principiu referitor la constituirea Muzeului Național de Artă «Constantin Brâncuși». Acesta a şi fost aprobat. Forma de funcționare va fi de instituție publică fără personalitate juridică, în subordinea Muzeului Național de Artă al României și în administrarea Consiliului Județean Gorj, în locația actualei Secții de Artă a Muzeului Județean «Alexandru Ștefulescu» din Târgu Jiu. Intervenția președintelui Consiliului Județean Gorj vine în întâmpinarea propunerii legislative aflate în dezbaterea comisiilor de specialitate din cadrul Parlamentului României“, a precizat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.
Muzeu Naţional „Brâncuşi“, la Târgu Jiu
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei