Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță deschiderea în Drobeta Turnu Severin a unui centru de înscriere și admitere pentru toate facultățile sale. Măsura vine în sprijinul elevilor, pentru ca aceştia să nu mai facă deplasarea la Timișoara, economisind astfel timp prețios și resurse financiare, şi este implementată în baza strategiei UVT de sprijinire a mediului preuniversitar și a acordului încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinţi. Centrul din Drobeta Turnu Severin este situat în cadrul Colegiului Național „Gheorghe Țițeica” (strada Crișan nr. 50), iar persoanele interesate se pot înscrie la cursurile UVT în perioada 15-17 iulie.
Detalii suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0256.592.124, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-14:00, la adresa de email [email protected] și pe pagina de Facebook a UVT.

