Știri de ultima orăBani & AfaceriMinistrul Transporturilor: Concedierile la CFR Marfă încep săptămâna viitoare

Ministrul Transporturilor: Concedierile la CFR Marfă încep săptămâna viitoare

Concedierile la compania CFR Marfă vor începe săptămâna viitoare, iar numărul celor care va trebui să părăsească societatea este de 2.500 de persoane, a anunţat într-o conferință de presă ministrul Transporturilor, Dan Șova, citat de Agerpres.ro. Potrivit oficialului, în cazul în care nu se fac aceste disponibilizări, compania nu va mai avea bani pentru plata salariilor.

Dan Șova a precizat că persoanele disponibilizate de la CFR Marfă vor primi 24 de salarii compensatorii, sumele necesare existând la Ministerul Muncii. „Cifra concedierilor la CFR Marfă a fost stabilită în noiembrie anul trecut la 2.500 de oameni și trebuiau făcute din februarie. Nu s-au făcut, deci 2.500 de oameni vor fi disponibilizați şi pentru ei există salarii compensatorii pentru 24 de luni. Banii se află la Ministerul Muncii. Din păcate, fără această concediere, în luna august se rămâne fără fond de salarii, deci este o problemă foarte mare și trebuie rezolvată foarte rapid”, a afirmat șeful de la Transporturi.

Ministrul Șova a adăugat că, împreună cu sindicatele, s-a încercat identificarea de soluții pentru efectuarea concedierilor în două etape, însă situația financiară actuală nu mai permite acest lucru. El a adăugat că probabil vor fi disponibilizați mai puțin de 2.500 de salariați, pentru că peste 200 au ieșit între timp la pensie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS