Pentru reteaua de apa si canalizare din Craiova s-au facut, de la inceputul anului, investitii de aproximativ 17 miliarde de lei.
In luna septembrie a fost adoptat, in regim de urgenta, proiectul privind reabilitarea canalizarii care traverseaza bulevardul Carol I, dupa ce Regia de Apa s-a autosesizat in acest sens. Locuitorii din zona erau mereu in pericol sa fie inundati. Lucrarile de imbunatatire vor incepe saptamina aceasta si vor fi finalizate, cel mai probabil, la sfirsitul anului. Pentru reparatii a fost stabilita o suma de aproximativ 15 miliarde de lei.
„Strazile Alexandru cel Bun si Plopului au beneficiat de investitii in valoare de 1.450.000.000 de lei. Valoarea acestora, la nivelul intregului oras, a crescut considerabil in acest an. Oricum, mai sint multe strazi care au nevoie de extinderea retelei“, a preciziat Sabina Dumitru, sef Serviciu Investitii din cadrul Primariei Craiova.
Zeci de craioveni asteapta, in prezent, sa obtina acordul municipalitatii pentru a avea acces la reteaua de apa si canalizare. Desi oamenii au depus nenumarate cereri pentru a putea intra in „rindul lumii“, de fiecare data au fost refuzati, spunindu-li-se ca nu exista fonduri disponibile.
„La noi pe strada nu are nimeni apa. Am fost si in audiente la primarie, pentru a reusi sa facem ceva, dar de fiecare data primim acelasi raspuns. Nu exista bani! Asa e primaria asta, pentru unii muma, pentru alti ciuma. Parca nu am trai in Craiova, ci intr-un loc uitat de lume. Cind a fost campanie electorala au venit toti la noi sa ne promita ca se va rezolva situatia, iar acum umblam noi pe la usile lor, dar degeaba“, a concluzionat un craiovean.
Numarul celor care solicita acces la reteaua de apa a crescut
In 2004, numarul craiovenilor care au dorit sa aiba acces la reteaua de apa si canalizare a inregistrat o crestere semnificativa. Pentru a beneficia de aceste inlesniri, craiovenii trebuie sa obtina insa, in prealabil, acordul de principiu pentru racordare, de la Directia de Patrimoniu si Gospodarie Comunala, din cadrul Primariei Craiova. Suma pe care trebuie sa o achite doritorii este insignifianta, de aproximativ 2.000 de lei. Aceste conditii sint valabile numai in situatia in care, pe strada la care se face cererea, exista deja retea, doar o parte dintre locuitori nefiind bransati. In caz contrar, daca locatia nu a fost „prinsa“ in sistemul de extindere, pina in acest an, reprezentantii Directiei de Patrimoniu si Gospodarie Comunala nu pot actiona, craiovenii fiind nevoiti sa se adreseze Departamentului de investitii din cadrul primariei.
„Vara avem cele mai multe solicitari pentru eliberarea acordului de racordare la reteaua de apa si canal. In medie, pe saptamina, se depun la serviciul nostru 15-20 de cereri. Dupa ce obtin acordul de la noi se vor adresa Regiei de Apa, iar apoi primariei“, a precizat un reprezentant al Directiei de Patrimoniu si Gospodarie Comunala.
O data cu sosirea anotimpului rece, locuitorii Craiovei sint mai rezervati in ceea ce priveste solicitarea bransamentelor.