Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, în dosarul în care acesta este acuzat că i-a cerut un milion de euro lui Sorin Ovidiu Vîntu, informează Mediafax.ro. Prin decizia luată ieri de judecătorii CAB, Rudel Obreja trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat. De asemenea, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box nu are voie să plece din Bucureşti decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei şi este obligat să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa. „Să se deplaseze doar la sediul Ligii Profesioniste de Box din Bucureşti, la sediile SC Euro Plus International SRL din Bucureşti, magazine alimentare şi farmacii din raza sectorului 2 Bucureşti sau unităţi spitaliceşti din Bucureşti”, sunt alte obligaţii impuse de instanţă lui Rudel Obreja.
Măsura vine după ce tot CAB a decis, pe 5 martie, ca Rudel Obreja să fie arestat la domiciliu. Anterior, din 5 februarie, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a fost arestat preventiv, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. La data de 13 februarie, Rudel Obreja spunea că denunţătorul din dosarul său este Sorin Ovidiu Vîntu, iar cauza ar fi urmarea unei „înscenări” a acestuia. El arăta că a fost ameninţat cu moartea de către Sorin Ovidiu Vîntu.

