Pentru CE 1984, tricolorii au cazut in grupa cu Italia (campioana mondiala in ’82), Cehoslovacia, Suedia si Cipru. Romania a obtinut trei puncte in fata italienilor, dar apoi a pierdut acasa, cu Cehoslovacia, si calificarea parea compromisa. Pentru accederea la CE, tricolorilor le trebuia cinci puncte din sase in ultimele trei partide, toate in deplasare! In primul meci, Romania a invins Suedia (pe „Rasunda“, gol Camataru). Tot cu 1-0 am cistigat apoi la Limassol (gol Bölöni), astfel incit meciul de la Bratislava, cu Cehoslovacia, era capital pentru Romania, care avea nevoie de cel putin un punct. Tricolorii au obtinut un 1-1, in noiembrie 1983, rezultat care a calificat Romania la un turneu final, dupa 14 ani de absenta! Eroul meciului a fost Geolgau, motiv pentru un interviu.
– Iti amintesti de acel meci de la Bratislava?
– Ca ieri, cum naiba sa nu-mi amintesc? Lucescu a inceput meciul cu sase fotbalisti de la Universitatea in primii „11“: Lung, Negrila, Stefanescu, Ungureanu, Geol-gau si Camataru. Ticleanu si Balaci erau accidentati. Eu nu eram in planurile lui Lucescu. De ce spun asta? Intr-un amical din Olanda, cu patru zile inaintea intilnirii de la Bratislava, eu am fost folosit spre final, vreo 25 de minute, ceea ce insemna ca nu intram in planurile lui Lucescu pentru primii „11“. In seara premergatoare partidei cu Cehoslovacia, eram relaxat, deoarece credeam ca nu joc a doua zi. Ticleanu, cu doua zile inainte de meci, a facut entorsa, devenind indisponibil, situatie in care antrenorii nationalei aveau varianta cu Augustin… In dimineata meciului, Lucescu a anuntat formatia. Eram titular! A inminat fiecarui fotbalist o fisa a postului, in care ni se explica foarte clar ce sarcini de joc aveam. A ales solutia cu mine, deoarece eram un jucator polivalent, motiv pentru care m-a folosit atunci ca virf dreapta, avind sarcina sa cobor foarte mult in zona de mijloc, iar in faza de aparare sa creez densitate.
– Ai avut sarcini duble, cum
s-ar spune…
– Cu doua saptamini inainte de Bratislava, Cehoslovacia a invins Italia cu 2-0, ambele goluri fiind inscrise de fundasul stinga, un jucator cu sarcini ofensive, iar Lucescu m-a ales pe mine in zona aceea si pentru a-l bloca pe fundasul ceh.
– Despre meci?
– Un teren dificil, moale, deoarece cu o zi inainte cazuse lapovita, dar cehii au facut eforturi foarte mari pentru a-l imbunatati, apelind chiar si la elicoptere. Eu fiind un jucator de forta, m-a avantajat starea terenului. A fost un meci in care, pe linga presiunea lor in teren asupra noastra, mai era si presiunea psihica. Cum am marcat? Reamintesc, in minutul 60, cehii au inscris un gol, anulat de arbitrul Palotay (Ungaria) pentru un ofsaid, dar care, ulterior am vazut pe caseta, nu a fost! Peste doua minute, am deschis eu scorul: a centrat Klein, Gabor a atacat coltul scurt, un fundas central i-a luat fata si a respins la vreo 25 de metri, eu am facut o preluare foarte buna, am ajuns la 15 metri de poarta, pe axul central… Portarul iesise, era la vreo sapte-opt metri de mine, aveam varianta sa sutez plasat sau puternic si am ales sutul puternic, gol, 0-1. Au egalat in minutul 85, prin Luhovy, meciul s-a terminat 1-1 si ne-am calificat.
– Craiova a dus greul acelei calificari, dar la CE din Franta au ajuns altii, cum ar fi Dragnea si Zare!
– Intr-adevar, fotbalistii Universitatii, caliti in cupele europene si la nationala, au dus greul. Aproape toti jucatorii Stiintei au fost in lotul national in acea perioada. Ce s-a intimplat la CE din Franta? Eu am fost accidentat, dar as fi meritat totusi sa fiu luat pe linga echipa. Lucescu nu rezistat insa unor presiuni si a deplasat in Franta unii jucatori care au evoluat doar in perioada turneului final. Si a inceput, usor-usor, sa renunte la jucatorii Craiovei. Asta e!
– Care a fost recompensa financiara a meciului de la Bratislava?
– S-au cumulat prima de joc si cea de calificare si astfel am fost rasplatiti cu echivalentul a 1.000 de dolari. La „negru“, dolarul era atunci vreo 40 de lei. Premierea s-a facut in Poiana Brasov, pe 24 decembrie 1983, in ajunul Craciunului…
