17.8 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateContract de 15 milioane de dolari pentru SC AVIOANE SA Craiova

Contract de 15 milioane de dolari pentru SC AVIOANE SA Craiova

Guvernul ar urma sa aprobe in sedinta de miine o comanda de opt avioane pentru MApN

Secretarul de stat in Ministerul Economiei si Comertului (MEC), Decebal Ilina, a vizitat ieri SC AVIOANE SA Craiova, pentru o analiza a problemelor cu care se confrunta societatea. Este vorba despre restructurarea uzinei in vederea privatizarii, semnarea unei noi comenzi de avioane cu MApN, precum si realizarea parcului industrial al orasului, pe platforma de la SC AVIOANE. Prima veste buna pentru salariati a fost ca statul va incheia un nou contract cu constructorul craiovean de avioane. Astfel, cel putin 400 de muncitori din cei aproape 700 ai fabricii vor fi angrenati in realizarea de avioane pentru MApN. Guvernul ar trebui sa aprobe miine o noua comanda de avioane produse la Craiova pentru MApN, contractul, ce priveste modernizarea a cinci aparate de zbor si construirea altor trei, urmind sa se ridice la aproximativ 15 milioane de dolari.

Soimul, aruncat in lupta cu traficantii de droguri din Columbia

Referitor la procesul de privatizare, Ilina a spus ca SC AVIOANE SA ar putea fi vinduta la pachet cu o alta societate de profil, ROMAERO Bucuresti. Decizia vine ca urmare a faptului ca societatea bucuresteana pare mai atractiva pentru investitori, avind parteneriate externe prin care produce diverse subansamble pentru avioane militare si civile. De asemenea, ROMAERO executa si reparatii la aeronave cunoscute de transport militar, cum ar fi C 130 Hercules. De asemenea, secretarul de stat a dezvaluit ca guvernul roman incearca, prin Ministerul Apararii din Spania, sa promoveze avionul IAR ’99 Soim pe piata Americii Latine, in Columbia. „In tara aia unde guvernul se lupta cu traficantii de droguri, cred ca este bun un avion ca asta“, s-a exprimat Ilina.

Peste zece societati vor sa investeasca in parcul industrial

A doua problema dezbatuta a fost deschiderea viitorului parc industrial al orasului. Sub titulatura SC PARC INDUSTRIAL Craiova, acesta s-a format pe platforma SC AVIOANE, preluind aproape jumatate din activele uzinei, cu o valoare de patrimoniu de 40 de miliarde de lei, la care s-au adaugat zece miliarde de lei din partea Consiliului Judetean (CJ) Dolj. Cu toate ca parcul inca nu este functional, directorul Marin Nicoli a spus ca pina in prezent cel putin zece societati comerciale au depus scrisori de intentie pentru a veni ca investitori pe aceasta platforma de circa 10,7 hectare. Firmele respective vor sa produca in viitoarele hale ale parcului calorifere, inghetata, izolatii pentru blocuri si imbracaminte. Potrivit estimarilor, in primul an de activitate s-ar crea 500 de locuri de munca, iar in urmatorii doi ani numarul acestora ar putea ajunge pina la 1.000. Din pacate, se pare ca oficialii doljeni nu mai pot beneficia in acest an de fondurile repartizate de guvern pentru parcurile industriale, pentru ca bugetul alocat in acest sens „a cam fost epuizat“.

Cu toate acestea, conducerea SC PARC INDUSTRIAL Craiova a afirmat ca pe 1 noiembrie va depune dosarul pentru aprobarea unor fonduri, suma maxima care poate fi obtinuta daca se indeplinesc criteriile fiind de 20 de miliarde de lei. Pina atunci insa, CJ Dolj va trebui sa aprobe in sedinta viitoare preturile pe care trebuie sa le plateasca viitorii investitori pentru inchirierea sau concesionarea spatiilor de pe platforma. Disponibile sint, la ora actuala, 18 parcele, care vor fi dotate cu toate utilitatile necesare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS