39.8 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal - Gabi Balint le cere elevilor săi să fie prudenţi la Reşiţa

Fotbal – Gabi Balint le cere elevilor săi să fie prudenţi la Reşiţa

Oficialii CS Universitatea Craiova au susţinut astăzi, la Sala Polivalentă, o conferinţă de presă în care au prefaţat partida de mâine, de la ora 11.00, din Banat, cu Metalul Reşiţa, contând pentru etapa a 9-a din play-off-ul Ligii a II-a, seria 2.

Antrenorul Gabi Balint a afirmat că optimismul domneşte în lotul alb-albastru, dar că imediat după victoria de miercuri, cu ASA Târgu Mureş, a lucrat intens ca să-şi ţină elevii conectaţi la fotbal, amintindu-le întruna că promovarea nu este îndeplinită şi că mai trebuie obţinut un punct pentru a „urca” în Liga I. Strategul craiovenilor speră ca Pleşan şi compania să facă un joc bun şi să obţină un rezultat pe măsură, fiind convins totodată că nu-i aşteaptă o misiune uşoară pe terenul Metalului. „Într-adevăr, ei au câştigat de două ori la Craiova, iar noi o dată la ei, acum ar fi rândul nostru din nou. Ar fi bine să se întâmple aşa, dar nu e o regulă. După cum bine ştiţi, nu există aşa ceva în fotbal şi principalul meu gând după victoria cu Târgu Mureş a fost ca să-i fac pe jucători să fie concentraţi, pentru că mai avem nevoie de un singur punct pentru promovare şi ştiu că acel punct poate fi foarte greu de câştigat. Mai ales că avem două meciuri grele… Întâlnim Reşiţa, care şi-a schimbat antrenorul şi vine după un rezultat pozitiv, apoi jucăm cu Vâlcea, care se va bate până în ultimul moment pentru locul doi. Metalul nu ne aşteaptă cu braţele deschise sau cu juniorii, ci motivaţi să câştige, pentru palmaresul lor, pentru onoarea lor şi pentru că mai păstrează şanse la un loc trei, la care mai speră şi Vâlcea. Am văzut nişte schimbări la Reşiţa, am vizionat două jocuri ale lor, cu Vâlcea şi cu FC Olt, şi sigur că Opriţa a modificat ceva, dar nu foarte mult, pentru că nu poţi schimba jocul echipei aşa uşor. Ei nu au în schimb nimic de pierdut şi întotdeauna când nu joci cu presiune abordezi totul mai lejer şi îţi ies multe lucruri bune. Vor încerca să ne facă surprize neplăcute. Dorinel Munteanu a fost numit manager şi aţi văzut că a fost şi la noi la meci. E normal să se implice, e oraşul lui, este un om de fotbal cu experienţă, a câştigat un campionat cu Oţelul Galaţi şi ca antrenor, a pregătit şi în Rusia o echipă bună, deci poate să fie o problemă pentru noi. Cred că ne va aştepta şi un teren foarte greu, am văzut că este destul de moale, se anunţă şi ploaie mâine şi vă daţi seama că meciurile pe care le-am avut au adus şi oboseală în lotul nostru, dar şi al lor, însă trebuie să stăm mai bine noi din punct de vedere fizic. Trebuie să ţin cont de faptul că sunt câţiva jucători care au jucat mult în ultimul timp şi s-ar putea să aibă probleme. Luăm totul în calcul şi ne pregătim foarte serios. Am făcut un lot de 18 jucători cu care vom pleca astăzi. Trebuie să fim foarte atenţi ca să evităm neplăcerile”, a spus tehnicianul CSU, care nu-şi face probleme în privinţa verdictului pe care-l va da astăzi Comisia de Disciplină cu privire la dreptul de promovare în Liga I: „Nu am emoţii legat de Comisia de Disciplină, ştiu ce acte sunt pregătite. Probabil se va ajunge la TAS şi acolo avem şanse mari. Vom vedea pe parcurs ce va fi, dar eu vreau ca pe plan sportiv să ne facem treaba pe teren şi să promovăm. Sper să venim cu un rezultat pozitiv de la Reşiţa. Ne dorim foarte mult să încheiem socotelile cu privire la promovare, dar nu va fi uşor”.

„Trebuie să mă mai potolesc şi eu”

Întrebat dacă-l mai doare piciorul după sprintul de bucurie făcut la meciul cu Târgu Mureş, aşa cum a afirmat după joc, Gabi Balint a recunoscut că reacţia sa a fost una care nu-l caracterizează, dar a motivat-o spunând că a fost multă tensiune înainte de disputa cu ASA. „Mă doare când se schimbă vremea şi când mai fac un sprint. Varga mi-a zis că de prin ’86 n-am mai făcut un sprint aşa tare cum l-am făcut la jocul cu Târgu Mureş. A fost o bucurie enormă şi… Adevărul e că trebuie să mă mai potolesc şi eu, dar şti cum e cu bucuria asta, se strâng multe şi la un moment dat răbufneşti. Oricum, nu a fost un gest urât, mi-am cerut scuze arbitrului, care putea să mă şi elimine. Bine că nu a luat-o la fugă, să creadă că am ceva cu el, la cum am fugit eu. După meciurile cu Bistriţa şi Târgu Mureş am sărbătorit victoriile, nu promovarea. Să ajungi să ai motive să sărbătoreşti, că după aceea e simplu, sărbătoreşti cu muzică, mâncare, băutură, cu de toate. Am tot glumit pe seama promovării şi uite că ne chinuim până în ultimul moment. Sunt păţit, prefer să las glumele deoparte şi glumim la final, când totul va fi clar”, a spus tehnicianul CSU, punctând că nu a întocmit, deocamdată, cu finanţatorii echipei lista de cumpărături pentru Liga I: „Până în momentul de faţă nu am făcut nici un plan, nici de cantonament, nici de transfer. Întâi să promovăm şi pe urmă să facem strategia pentru Liga I. Săptămâna viitoare probabil vom şti mai multe”.

Velcovici: Îmi doresc să terminăm pe primul loc

Prezenţi la întâlnirea cu mass-media, fundaşul Gabriel Velcovici şi unul dintre scouterii clubului, Aurică Beldeanu, au spus că nici nu concep să nu fie îndeplinit obiectivul, fiind siguri că rezultatul de la Reşiţa va fi pozitiv.
„Mâine o să îmi fac datoria cum pot eu mai bine şi sper să facem un joc bun. Nu ne aşteaptă un meci uşor, Reşiţa este o echipă incomodă, dar trebuie să să obţinem un rezultat pozitiv. Nici nu vreau să mă gândesc ca la meciul de sâmbăta viitoare, cu Vâlcea, să nu fim şi matematic promovaţi. Îmi doresc să terminăm pe primul loc. Dacă va fi ca mâine să fie un egal, asta e, dar cred că toţi ne gândim la primul loc”, a spus Gabi Velcovici.
„Am amintiri plăcute legate de oraşul Reşiţa, acolo am avut o perioadă foarte frumoasă. Asta nu înseamnă că nu vreau ca echipa mea actuală, CSU Craiova, să nu câştige. Îmi doresc din tot sufletul, am mare încredere în acest colectiv, şi sunt sigur că mâine vom zâmbi şi vom fi fericiţi. Le doresc baftă. Moralul băieţilor este bun, aşa că totul depinde numai de ei”, a punctat Aurică Beldeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS