Știri de ultima orăLocalCraiova: A doua dezbatere din cadrul proiectului "Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului"

Craiova: A doua dezbatere din cadrul proiectului „Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului”

Sala Acad. Dinu G. Giurescu din incinta Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman” va găzdui mâine, începând cu ora 12.00, cea de-a doua dezbatere din cadrul proiectului „Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului”.

Pe parcursul anului vor fi prezentate publicului larg, interesat de istoria românilor din comunităţile istorice, mai multe teme, pe marginea cărora vom încerca să antrenăm oficialităţi locale şi centrale, importanţi lideri din Basarabia şi Timoc, diplomaţi, europarlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, profesori universitari, istorici şi, nu în ultimul rând, media locală şi centrală.

Temele care vor fi dezbătute luna aceasta sunt : „Dimitrie Cantemir, întemeietorul filonului de gândire autohton ce se manifestă şi astăzi în cugetarea românească” şi „Branko Olar – un rapsod desăvârşit”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS