Echipa feminină de handbal SCM Craiova a dispus astăzi, cu 23-18, în Sala Polivalentă, de formaţia Neptun Constanţa, în primul meci din turul I al play-out-ului Ligii Naţionale. Învingătoarea se va decide după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, celelalte două jocuri urmând să aibă loc sâmbătă şi duminică la Constanţa.
La meci a asistat şi Carmen Amariei, fosta antrenoare a formaţiei craiovene.
SCM Craiova: Paşca, Munteanu, Cioaric, C. Ilie, Pătuleanu, Joldeş, Ianaşi, A. Amariei, Snopova, Tivadar, Lazăr, Apipie, Dincă, C. Florica.
Iată desfăşurarea confruntării de la Sala Polivalentă în format livetext:
Min. 2 Neptun Constanţa a înscris primul gol al meciului.
Min. 3 Snopova a restabilit egalitatea pentru SCM Craiova, scor 1-1.
– În momentul în care Constanţa atacă, galeria SCM scoate un zgomot infernal, suporterii fiind dotaţi cu trompete.
Min. 6 Neptun a revenit la conducere, scor 1-2.
Min. 7 Nicoleta Dincă a făcut 2-2.
Min. 9 Cele două echipe merg cap la cap: Tivadar a punctat pentru 3-3.
Min. 11 Cioaric a punctat pentru 4-3 şi Craiova se află pentru prima dată în avantaj în această partidă.
Min. 12 Adversarele au egalat scorul, 4-4.
Min. 14 Neptun Constanţa a preluat din nou conducerea, scor 4-5.
Min. 16 Ianaşi a reuşit să înscrie după minute bune pentru SCM Craiova, 5-5.
Min. 17 Tot Ianaşi a readus Craiova în avantaj, 6-5.
Min. 19 Ianaşi este în formă bună, punctând pentru a treia oară consecutiv şi SCM Craiova are avans de două goluri, 7-5.
Min. 20 Constanţa a redus din diferenţă, 7-6.
Min. 22 Tot Ianaşi a punctat pentru 8-6.
Min. 24 Constanţa a înscris, scorul devenind 8-7.
Min. 26 Neptun Constanţa a restabilit egalitatea, scor 8-8.
Min. 28 Recital realizat de Andreea Ianaşi, reuşind încă un gol pentru 9-8.
Min. 30 Roxana Han a marcat primul său gol, stabilind scorul la pauză: 10-8.
Pauză.
Min. 31 Nicoleta Dincă a înscris pe contraatac, scorul devenind 11-8.
Min. 32 Constanţa a punctat rapid pentru 11-9.
Min. 34 Dincă a reuşit să înscrie pentru 12-9.
Min. 35 Neptun Constanţa a redus din diferenţă, scor 12-10.
Min. 36 Andreea Ianaşi a majorat scorul la 13-10.
Min. 37 Craiova a mai marcat o dată, iar Constanţa de două ori, scor 14-12.
Min. 39 Snopova marchează cu o aruncare de la distanţă, scor 15-12.
Min. 40 Craiova se distanţează Dincă înscriind pentru 16-12.
Min. 41 SCM conduce la 5 goluri diferenţă, Cioaric inscriind pentru 17-12.
Min. 43 Snopova trimite o „ghiulea”, iar scorul devine 18-12.
Min. 47 Neptun înscrie, iar scorul devine 19-14.
Min. 48 Craiova marchează prin Ianaşi, scor 20-14.
Min. 49 Dincă punctează în urma unui contraatac, scor 21-14.
Min. 51 Ianaşi apropie Craiova de o victorie importantă, scor 22-14.
Min. 52 Constanţa reuşeşte să mai înscrie, scor 22-15.
– Portarul Ionica Munteanu parează toate aruncările oaspetelor
Min. 55 Dincă duce scorul la 23-15.
Min. 58 Nepun punctează de două ori, scor pentru 23-17.
Min. 59 Constanţa mai reduce din diferenţă, după un gol marcat de la 7 metri.
Finalul meciului. Craiova s-a impus cu scorul de 23-18.

