Echipa naţională a României a urcat o poziţie şi se află pe locul 32, cu 740 de puncte, în clasamentul FIFA dat publicităţii astăzi, informează site-ul oficial al forului mondial. Adversarele României în preliminariile Campionatului European din 2016 ocupă următoarele poziţii: Grecia – 13 (1.038 de puncte), Ungaria – 43 (652 de puncte), Finlanda – 58 (556 de puncte), Irlanda de Nord – 86 (388 de puncte) şi Insulele Feroe – 162 (87 de puncte).
Primele zece poziţii în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative: 1. Spania 1.510 puncte, 2. Germania 1.336, 3. Argentina 1.234, 4. Portugalia 1.199, 5. Columbia 1.183, 6. Uruguay 1.126, 7. Elveţia 1.123, 8. Italia 1.112, 9. Brazilia 1.104, 10. Belgia 1.084.
Următorul clasament FIFA Coca-Cola va fi dat publicităţii la 10 aprilie.