Judecătoarea Lămâiţa Ciocea de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care luni a intrat în greva foamei în semn de protest faţă de conducerea instanţei, a fost suspendată astăzi de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pe o perioadă de şase luni, informează realitatea.net. Magistratul a fost cercetat disciplinar după ce a rupt o yală de la insituţia la care lucrează, în urma unei altercaţii cu o grefieră şefă. Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a admis astfel acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva judecătoarei Ciocea, constatând că ea avut „atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”. Decizia luată de CSM nu este defintivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie de Justiţie (ÎCCJ).
Oficiali din cadrul Inspecţiei Judiciare au declarat, pentru Mediafax, că o nouă sesizare a fost depusă astăzi împotriva judecătoarei. Preşedintele CAB, judecătoarea Lia Savonea, a înaintat reclamaţia, după ce Lămâiţa Ciocea a intrat luni în greva foamei. Ciocea acuză conducerea instanţei că intenţionează să o mute în mod abuziv la o altă secţie, după ce aceea în care lucra a fost desfiinţată, şi semnalează că nu şi-a mai primit salariul.
Pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM au mai fost înregistrate, începând din 2013, cinci acţiuni disciplinare împotriva ei, cea de astăzi fiind a şasea de acest fel.