Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit zilele trecute pentru îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă de la acoperişurile mai multor clădiri din municipiul Drobeta Turnu Severin, răspunzând astfel solicitărilor venite din partea cetăţenilor. Ţurţurii formaţi la acoperişurile mai multor blocuri de locuinţe, dar şi la Liceul „Ştefan Paulian”, puneau în pericol pietonii şi autoturismele aflate în apropiere, astfel că pompierii au intervenit, cu o autospecială pentru salvări de la înălţime, pe străzile Topolniţii, Kiseleff, Păcii, Crişan şi Calomfirescu, dar şi pe Splaiul Mihai Viteazul.
Potrivit prevederilor legale, instituţiile publice, operatorii economici şi cetăţenii au obligaţia reparării şi întreţinerii clădirilor, curăţării trotuarului de gheaţa şi zăpada acumulată, precum şi întreţinerea şanţurilor, rigolelor şi podeţelor aferente proprietăţii. Proprietarii sau deţinătorii legali ai imobilelor răspund contravenţional, civil sau penal de consecinţele neîndeplinirii acestor obligaţii, a reamintit ISU Mehedinţi.