19 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateA vândut primăria chioşcu’ şi trotuaru’?

A vândut primăria chioşcu’ şi trotuaru’?

O magherniţă încropită pe domeniul public, lângă blocul 15 (Complex Racheta) din cartierul Craioviţa Nouă, a fost vândută de primărie
unei societăţi private cu trotuarul şi locul de parcare, după cum susţin proprietarii din bloc.

Proprietarii din blocul 15, Craioviţa Nouă (Complex Racheta) spun că de mai mulţi ani au probleme cu proprietarul barului de la parterul blocului lor. Acesta nu vrea să-şi demoleze magazia ridicată lângă bloc, în perioada anilor ‘90, în care  mişună şobolanii şi nu este igienizată. Dar ce nu înţeleg aceştia este cum de a vândut administraţia locală atât o construcţie improvizată, cât şi trotuarul şi parcarea pe care aceasta este ridicată.
„Nu vă pot spune ce este aici… Magazia asta, care a fost încropită după ‘90, face corp comun cu blocul nostru. A fost pusă exact pe trotuar. Dacă ar fi fost demolată, mai rămâneau şi câteva locuri de parcare şi trotuar pietonal. Eu văd de la fereastră, vin şi urinează lângă uşa blocului, stau noaptea boschetari, ziua fel şi fel de oameni, parcă este o ascunzătoare. Această magazie nu a existat înainte. Unde este acum barul era aprozar şi au făcut un ţarc să-şi pună lăzile. După ‘90, nu se ştie cine şi cum a cumpărat aici şi au făcut construcţia asta. Eu am sesizat poliţia. Au cerut şi cei de la asociaţia de proprietari un răspuns, dar primăria ne-a spus că este proprietate privată. Cum au vândut domeniul public? Aici a fost trotuar şi parcare“, a spus Gheorghe Ţecu, proprietar în blocul 15.
Locatarii au bătut pe la toate uşile administraţiei locale să afle cine este deţinătorul acestui chioşc metalic. „Noi am făcut sesizări la Poliţia Locală, la Disciplina în Construcţii, la primărie şi ne-au răspuns că acest chioşc este proprietate privată şi are şi cadastru făcut, prin urmare nu avem ce face. Chioşcul este o anexă la barul de la parterul blocului pe care îl are un cetăţean străin, dar nu este adevărat. Se vede clar, aici este trotuar şi parcarea blocului“, a afirmat Nicolae Vulpescu, proprietar.

Se demolează

Alţi proprietari ştiu despre chioşcul cu pricina că ar aparţine totuşi unei regii subordonate primăriei şi nu înţeleg de ce nu a „căzut“ şi acesta ca multe altele din oraş. „Nemulţumirea noastră, a celor care parcăm maşinile acolo, este că există acel chioşc al RAADPFL, care nu mai funcţionează şi nu a funcţionat nici când s-a făcut parcarea, dar ocupă două locuri. Acolo nu există trotuar şi pietonii rămân în stradă între maşini. Tot în parcare au lăsat nişte jardiniere imense, pline mereu cu gunoaie“, a precizat Vasile Bărdinici, alt proprietar.
Că spaţiul lăsat acum în nefolosinţă ar aparţine încă regiei Primăriei Craiova, îl confirmă chiar reprezentanţii acesteia. „În urma solicitării referitoare la situaţia chioşcului amplasat în faţa bl. 15, Complex Racheta, vă informăm că acesta este un chioşc abandonat, dar care va fi ridicat de angajatii RAADPFL Craiova. De asemenea, jardinierele menţionate în sesizare vor fi reamenajate de angajaţii din cadrul Sectorului zone verzi al RAADPFL. Toate acestea vor fi realizate în cel mai scurt timp, având în vedere şi planul de lucru deja stabilit al acestui sector.
 În ceea ce priveşte destinaţia spaţiului menţionat în sesizare, cât şi cele legate de sistematizarea circulaţiei în această zonă, menţionăm că indicatoarele au fost amplasate conform proiectului de sistematizare şi reabilitare a bulevardului George Enescu aprobat de Comisia de Sistematizare a Circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Craiova“, a precizat Alexandra Horăscu, purtător de cuvânt al RAADPFL.
Drept urmare, spaţiul care a iscat atâta gâlceavă ar fi dezafectat, iar trotuarul şi locurile de parcare lăsate spre folosinţă craiovenilor din această zonă.

Ce spune chiriaşul

„Spaţiul din spatele barului ne aparţine. Eu am închiriat aici de la Agroindustriale SA. Mai depozităm de la bar, dar nu cred că mişună şobolanii sau că este mizerie. Eu aşa ştiu de la proprietar că spaţiul ţine de bar şi este proprietate privată. Pe dumnealor îi deranjează orice“, a spus Leontin Popa, deţinătorul actual al construcţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS