Două trenuri de marfă şi o garnitură Săgeata Albastră au rămas blocate astăzi pe Defileul Jiului, după ce liniile au fost blocate de căderea unor copaci, informează adevarul.ro. Lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj au intervenit pentru a îndepărta copacii căzuţi pe calea ferată, circulaţia feroviară fiind oprită aproximativ o oră și jumătate.
Judeţul Gorj se află în continuare sub atenționare de Cod Portocaliu de ninsori şi viscol, dar este posibil ca în această seară sau la noapte să se ridice avertizarea şi să fie instituit Cod Galben.