Victor Babiuc, de 75 de ani, va executa pedeapsa de doi ani de închisoare în regim deschis, putând astfel să iasă la muncă din penitenciar, între anumite ore, a decis, definitiv, Judecătoria Sectorului 5, conform Mediafax. Gigi Becali şi Dumitru Cioflină, condamnaţi în acelaşi dosar cu Babiuc, nu pot ieşi din penitenciar.
Instanţa Judecătoriei Sectorului 5 a admis cererea fostului ministru al Apărării Victor Babiuc de executare în regim deschis a pedepsei de doi ani de închisoare, primită în dosarul privind schimbul de terenuri dintre Gigi Becali şi MApN.
Victor Babiuc a contestat la Judecătoria Sctorului 5 decizia judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, instanţa admiţându-i plângerea.
Decizia este definitivă, astfel că Victor Babiuc va putea ieşi zilnic din penitenciar, între anumite ore, pentru a merge la muncă.
Potrivit Legii 275/2006 privind executarea pedepselor, regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în acest regim sunt cazată în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta muncă şi pot desfăşura activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara unităţii de detenţie, fără supraveghere.
Potrivit Codului Penal, condamnaţii bărbaţi trecuţi de vârsta de 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani.
Astfel, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc va putea cere eliberarea condiţionată după opt luni de închisoare.
Victor Babiuc va executa pedeapsa de doi ani de închisoare în regim deschis
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei