Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, în cadrul şedinţei de guvern, că în urma discuţiilor cu preşedintele Băsescu şi ministrul Chiţoiu s-a decis ca acciza la carburanţi să fie amânată trei luni, informează b1.ro. Ponta a adăugat că aşteaptă decretul de promulgare a legii bugetului de stat în cursul acestei zile. „Azi, sper, preşedintele Băsescu va trimite la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului pe anul viitor. Tot azi vom amâna cu trei luni intrarea în vigoare a accizei la carburanţi, ca să avem un buget pentru 2014, am convenit la acest mic compromis, pentru ca de la 1 ianuarie să asigurăm salariile, pensiile, subvenţiile promise. E un sacrificiu care merită, măcar să se dovedească faptul că nu aveam nevoie de banii din acciză. Dacă va fi aşa, cu atât mai bine. Aşadar, aştept decretul de promulgare a legii bugetului şi prorogăm până la 31 martie intrarea în vigoare a creşterii accizei la carburanţi”, a spus premierul Ponta.
Ponta: Amânăm cu trei luni creşterea accizei la carburanţi, aştept decretul de promulgare a legii bugetului de stat
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei