36.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: A furat 11 plăcuţe de înmatriculare şi a fost prins de poliţişti

Dolj: A furat 11 plăcuţe de înmatriculare şi a fost prins de poliţişti

Un tânăr a fost prins de poliţiştii doljeni după ce a furat 11 plăcuţe de înmatriculare de la mai multe autovehicule. Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, lucrători din cadrul Poliţiei Oraş Segarcea şi Secţiilor de Poliţie Rurală Bîrca şi  Segarcea, în baza unor autorizaţii, au efectuat ieri percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea unor furturi.

Cu această ocazie poliţiştii l-au identificat şi prins pe Dănuţ L., de 20 ani, din comuna Gighera, judeţul Dolj cu privire la care existau indicii că ar fi autorul unor furturi. Poliţiştii doljeni au stabilit în urma investigaţiilor faptul că acesta este autorul furtului unui număr de 11 perechi plăcuţe  de înmatriculare, fapte pe care le-a comis în cursul lunii noiembrie, în mai multe localităţi din judeţul Dolj. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu autorul în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS