Întâlnirea cu moartea poate fi o trişare a destinului sau o ultimă gară a lui, depinde de cum priveşti lucrurile. Toţi am avut asemenea încercări dureroase acasă din simplul motiv că moartea nu te ocoleşte, indiferent ce simpatii politice ai ori ce antipatii culturale manifeşti. În fond, în fiecare an trecem nepăsători prin ziua morţii noastre, cum spunea cineva. De data aceasta vă propun o întâlnire cu statisticile despre moarte. O analiză despre cum, unde şi mai ales de ce se moare în România.
În România, bărbaţii mor în număr mai mare decât femeile. Se moare mai mult în rural decât în urban, iar în ceea ce priveşte cauzele morţii… Dar haideţi să le luăm pe rând.
Mortalitatea masculină este superioară celei feminine încă de la naştere; astfel, valoarea supramortalităţii masculine înregistrată în anul 1960 a fost de 9,1 la mie faţă de rata mortalităţii feminine, de 8,4 la mie, se arată într-o cercetare a Statisticii, obţinută de HotNews.
În perioada 1960-2012, în paralel cu creşterea mortalităţii generale s-a mărit ecartul mortalităţii între sexe, în special în anul 1996 (rata mortalităţii masculine a fost de 14,0 la mie în comparaţie cu rata mortalităţii feminine, de 11,4 la mie).
Mai mulţi morţi la ţară decât la oraş
În anul 2012 se remarca o rată a deceselor masculine mai mare în mediul rural (14,9 la mie) faţă de urban (11,1 la mie).
Dacă ne uităm la diferenţele dintre oraşe şi sate, mai observăm că nivelul mortalităţii generale se diferenţiază atât ca urmare a unui proces diferit de îmbătrânire a populaţiei, dar şi ca urmare a nivelului mai scăzut de accesibilitate la asistenţa medicală în mediul rural.
Mortalitatea populaţiei rurale a crescut constant în perioada 1960-2012, de la 9,2 la mie (1960) la 14,3 la mie (2012), în paralel cu creşterea mortalităţii în mediul urban de la 7,7 la mie (1960) la 10,1 la mie (2012).
Din punctul de vedere al structurii pe vârstă a deceselor, se constată că nivelul ridicat al acestora s-a datorat în special procentului mare de decese înregistrate la populaţia de vârste extreme, de 0-4 ani şi respectiv 65 de ani şi peste. Comparativ cu anul 1960, când ponderea mortalităţii copiilor sub 5 ani a fost de 20,1%, în 2012 ponderea a scăzut la sub 1% din totalul deceselor.
Nivelul cel mai scăzut al mortalităţii a fost înregistrat la grupa de vârstă 5-19 ani, urmată de populaţia tânără de 20-39 de ani, în special la populaţia feminină. Din cauza fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, în perioada 1960-2012 a crescut ponderea deceselor populaţiei vârstnice de 65 de ani şi peste de la 46,3% la 74,6%. Ţinând cont că în ultimii ani a crescut populaţia de 80 de ani şi peste, „longevivii“, iar populaţia feminină vârstnică este dublă faţă de populaţia masculină vârstnică, a crescut şi proporţia deceselor feminine (48,7% în 2012).
În profil teritorial, în grupa judeţelor cu o mortalitate ridicată se remarcă, de regulă, acele judeţe care au un grad de urbanizare mai scăzut şi o pondere a populaţiei vârstnice mai mare. Aceşti factori au determinat o variaţie sensibilă a mortalităţii la nivelul fiecărui judeţ.
În anul 1966, mortalitatea cea mai ridicată s-a înregistrat în judeţele din sud-vestul ţării: Arad (11,5 la mie), Caraş-Severin (10,9 la mie), Timiş (10,6 la mie) şi Mehedinţi (10,3 la mie). Zona cu o mortalitate scăzută este formată din judeţele din sud-estul ţării: Constanţa (6,2 la mie) şi Galaţi (6,7 la mie). Rata mortalităţii a oscilat între 6,2 la mie (Constanţa) şi 11,5 la mie (judeţul Arad).
Începând cu anul 1980, mortalitatea generală a crescut în toate judeţele, cu o variaţie între 8,2 la mie (Iaşi) şi 14,9 la mie (Arad).
După anul 1990, evoluţia şomajului şi restituirea terenurilor agricole au fost printre principalii factori care au favorizat creşterea fluxului din mediul urban în cel rural, cât şi dinspre zonele sărace către cele dezvoltate economic. Plecarea tinerilor din judeţele sărace, fie pe motive de perfecţionare a studiilor, fie pentru găsirea unui loc de muncă, determina o îmbătrânire a populaţiei judeţelor „donatoare“. Adulţii şi vârstnicii, fie şomeri sau pensionari, se reîntorc în judeţele din care au plecat în urmă cu mulţi ani, ei contribuind la accentuarea îmbătrânirii zonei.
În anul 2012, cele mai mari valori ale mortalităţii generale s-au înregistrat în Teleorman (17,7 la mie), Giurgiu (15,9 la mie) şi Olt (14,1 la mie), la polul opus situându-se judeţele Braşov (9,9 la mie) şi Vâlcea (10,3 la mie).
Cauzele de deces au înregistrat tendinţe diferite în ultimele cinci decenii, influenţând astfel modelul mortalităţii generale. Bolile aparatului circulator constituie principala cauză de deces în România. Dacă în anii `60 decesele care au avut în principal drept cauză bolile aparatului circulator reprezentau puţin peste jumătate din totalul deceselor, astăzi ele reprezintă 60%, iar ratele mortalităţii au crescut de la 272,2 decese la 100.000 de locuitori (1965) la 719,5 decese la 100.000 de locuitori (2012). Este adevărat că şi în ţările dezvoltate europene principala cauză de deces continuă să rămână bolile aparatului circulator, dar nu depăşesc 30-40% din totalul deceselor.
În anii `60, locul doi în cadrul cauzelor de deces era ocupat de bolile aparatului respirator (135,9 decese la 100.000 de locuitori în 1965). Progresele medicale şi utilizarea pe scară largă a antibioticelor au determinat o scădere a deceselor prin bolile aparatului respirator, astfel că în 2012, cu o rată de 62,2 decese la 100.000 de locuitori, a devenit a patra cauză de deces.
În prezent, după bolile de inimă, tumorile maligne reprezintă cea de-a doua cauză a mortalităţii în România (17% în 2012). În perioada 1966-2012, intensitatea mortalităţii având această cauză a crescut de la 123,0 decese la 100.000 de locuitori (1965) la 230,2 decese la 100.000 de locuitori (2012).
Ratele mortalităţii specifice pe principalele cauze de deces au continuat să difere pe sexe. Mortalitatea feminină a avut valori superioare celei masculine în cazul bolilor cerebro-vasculare şi a bolilor endocrine, de nutriţie şi metabolism.
Pentru celelalte cauze de deces se manifestă o „supramortalitate masculină“, mai accentuată în cazul leziunilor traumatice, otrăvirilor şi altor cauze externe, tumorilor, respectiv bolilor digestive şi bolilor aparatului respirator.
Boala cardiovasculară ucide mai mulţi oameni decât toate formele de cancer la un loc, cu un procentaj mai crescut în rândul femeilor (între 53%-56% din total decese), decât în rândul bărbaţilor şi o mortalitate mai crescută în rândul populaţiei cu o situaţie economico-socială precară.
În anul 1965, peste 60% din decesele înregistrate la copiii sub 5 ani s-au datorat unor afecţiuni a căror origine se situează în perioada perinatală (21%) şi bolilor aparatului respirator (40%). În anul 2012, ponderea bolilor aparatului respirator s-a redus (29%), dar a crescut procentul afecţiunilor din perioada perinatală (29%).
Cele mai multe decese înregistrate la copiii din grupa de vârstă 10-14 ani au avut drept cauză leziunile traumatice, otrăvirile şi alte consecinţe ale cauzelor externe, iar ponderea lor a crescut de la 37% (1965) la 45% (2012) din totalul deceselor acestei grupe de vârstă.
În cazul tinerilor din grupele de vârstă 15-29 de ani, preponderente au fost decesele provocate de leziuni traumatice, otrăviri şi alte consecinţe ale cauzelor externe. Decesele datorate leziunilor traumatice, otrăvirilor şi altor consecinţe ale cauzelor externe au fost mai numeroase în rândul populaţiei masculine (cu o pondere de peste 70%).
