http://www.youtube.com/watch?v=wkbv7erhE6o
A stat în comă indusă aproximativ o jumătate de an într-un spital din Anglia. Alte şase luni a fost tratată de medici pentru meningită bacilară, paraplegie, hidrocefalie internă (acumulare excesivă de lichid în cavităţile creierului) cu drenaj ventriculo-peritoneal. Acum trei ani era o tânără proaspăt căsătorită, extrem de fericită şi încrezătoare. A rămas la fel de optimistă, la fel de frumoasă, însă tot ce avea s-a năruit. I-au rămas alături doar părinţii şi câţiva prieteni, iar acum are nevoie de sprijinul nostru. Face exerciţii de recuperare, în zadar însă. Are nevoie urgentă de orteze, pe care familia, înglodată până peste cap în datorii, nu îşi permite să le cumpere.
Maria Elena Ionescu este încă un caz tratat cu neglijenţă de medicii craioveni. Durerile de cap insuportabile au început în urmă cu trei ani, însă medicii au asigurat-o că este vorba de migrene. Lua analgezice până durerile dispăreau şi cam atât. În 2010, era extrem de fericită, alesese să se căsătorească cu cel pe care îl iubea şi împreună deciseseră să plece la nişte prieteni în Anglia. Doreau să facă sacrificii, să muncească şi să strângă orice bănuţ pentru a-şi cumpăra o garsonieră în Craiova.
„Avea dureri din ce în ce mai puternice, care îi provocau stări de vomă şi de leşin, însă doctorii din Craiova îi spuneau că n-are nimic, decât simple migrene. După doar două săptămâni de când ajunseseră în Anglia, din cauza durerilor începuse să aibă halucinaţii, să cadă pur şi simplu din picioare. Au dus-o atunci de urgenţă la spital. Medicii i-au făcut puncţie lombară, dar şi alte teste şi analize, în urma cărora au descoperit că este vorba de o meningită tuberculoasă. A fost nevoie urgent de intervenţie chirurgicală pentru eliminarea presiunii provocate de lichid la nivelul creierului“, a povestit Vasilica Budescu, mama Elenei.
După cele 12 luni de spitalizare, Elena a fost trimisă în ţară în scaun cu rotile. Ajunsese la 30 de kilograme. A scăpat de durerile insuportabile însă muşchii i s-au atrofiat, este imobilizată la pat, depinde permanent de ajutorul unei persoane. Are nevoie de atenţie specială, de condiţii optime, pentru că o simplă răceală îi poate fi fatală. A refuzat săptămâni în şir să mai iasă din casă, îi era jenă de starea în care a ajuns. Apoi, bărbatul lângă care crezuse că va rămâne toată viaţa a decis să plece, să o lase în grija părinţilor. Nu îl condamnă pentru asta, nu este supărată nici pe prietenii care au uitat-o, se gândeşte doar că orele petrecute la şedinţele de recuperare trebuie să dea rezultate, că ea trebuie să meargă, să îşi continue viaţa, să nu depindă permanent de ajutorul mamei. Are doar 24 de ani.
Mama vrea să îşi vândă organe pentru a-şi ajuta copiii
Trăiesc la limita subzistenţei. Sunt zile în care mama mărturiseşte că nu are ce să pună pe masă familiei. Nimic mai dureros pentru o mamă decât să îşi vadă copiii în suferinţă din cauza bolii şi a sărăciei. Elena mai are doi fraţi, dintre care o surioară de şapte ani, care luni ar fi trebuit să păşească în clasa I. Nu s-a putut bucura de prima ei zi de şcoală, deoarece părinţii nu şi-au permis să aloce nici măcar doi lei pentru a-i cumpăra fetiţei un caiet. Părinţii se află în acest moment la capătul puterilor, nu îgăsesc o soluţie pentru a-şi ajuta copiii. Trăiesc din indemnizaţia Elenei şi alocaţii. Soţul Vasilicăi Budescu, după 20 de ani de muncă la RAT Craiova, a făcut un infarct şi nici acum nu a reuşit să se pensioneze. Orice minut contează, orice ban este binevenit pentru a-i ajuta pe aceşti oameni. Medicii specialişti i-au spus Elenei că are nevoie urgent de orteze speciale pentru mers. Maria Elena ştie că doar astfel poate să facă câţiva paşi prin casă, însă mai ştie şi că familia ei nu are aceşti bani.
„Doar cei care au copii pot să mă înţeleagă. Vreau să îmi vând un rinichi pentru a-mi salva familia. Medicii mi-au spus că Elena are nevoie urgent de orteze, altfel riscăm să ajungem la operaţie. Este vorba de aproximativ 5.000 de lei, bani pe care nu îi avem… În ultimii trei ani, am ajuns într-o situaţie greu de descris. Suntem din Ghindeni, însă după ce Elena a fost adusă de soţ la noi, am decis să închiriem un apartament în Craiova pentru a putea merge cu fata la recuperare, pentru a o salva. Din cauza greutăţilor, întreţinerea nu am mai plătit-o şi am ajuns astfel la o datorie de câteva mii de lei. Nu o să avem altă soluţie decât să plecăm la ţară, unde avem casa, însă nu avem curent electric, nu avem lemne“, a adăugat mama tinerei.
Fundaţia Gazeta de Sud este alături de Elena
Fundaţia Gazeta de Sud nu a rămas indiferentă la povestea dramatică a acestei familii. SC Media Sud Europa SA, editorul GdS, a decis să ofere Elenei suma de 1.000 de lei. Dacă doriţi să faceţi donaţii sau să vă implicaţi pentru ajutorarea Mariei Elena Ionescu, vă puteţi alătura iniţiativei Fundaţiei GdS, contactând reprezentanţii fundaţiei: Cristina Oprea – [email protected] sau Daniela Fundeanu – [email protected].
Pentru fiecare dintre dumneavoastră care dispune de o sumă de bani pe care doreşte să o doneze, Fundaţia Gazeta de Sud a deschis conturile în RON şi EURO la Banca Unicredit Ţiriac, sucursala Craiova.
CONT RON: RO74 BACX 0000 0030 2887 2000
CONT EUR: RO47 BACX 0000 0030 2887 2001