O aeronavă tip Boeing 737, proprietate a companiei Carpatair, va efectua duminică o serie de zboruri-şcoală, survolând municipiul Craiova, a anunţat Consiliul Judeţean Dolj printr-un comunicat. Directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a precizat că instruirea piloţilor este programată să se desfăşoare între orele 11:30 şi 14:30, interval de timp în care aeronava va efectua de 12 – 14 ori o procedură numită „touch & go”, care presupune că avionul decolează, survolează municipiul Craiova, revine la aterizare şi atinge pista, însă, în loc să frâneze, accelerează foarte puternic şi decolează încă o dată, începând un nou astfel de ciclu.
Mircea Dumitru a ţinut să informeze publicul cu privire la aceste zboruri de încercare pentru că, în urmă cu o lună, când a avut loc precedenta sesiune de zboruri-şcoală, atunci cu un aparat tip Fokker 100, reprezentanţii Aeroportului Craiova au fost contactaţi telefonic de mai multe persoane care remarcaseră avionul trecând în repetate rânduri deasupra Craiovei şi se temeau că acesta a întâmpinat probleme şi nu poate ateriza. „Cei care vor observa duminică această aeronavă survolând de mai multe ori oraşul trebuie să ştie că nu au nici un motiv de alertă. Dimpotrivă, eu pot spune că este îmbucurător faptul că, iată, activitatea de la aeroport este completată şi cu aceste zboruri-şcoală, care se desfăşoară de mai multă vreme la Craiova şi prin care piloţii sunt pregătiţi pentru licenţiere”, a declarat Mircea Dumitru.