Institutul Cultural Român din Berlin prezintă în data de 2 august 2013, de la orele 19.30, la sediu, concertul de muzică clasică susţinut de Jacques Thibault Trio şi expoziția de fotografie „Muzica rădăcinilor – Arhetipuri din arta tradițională românească și influențe în arta contemporană”. Acest eveniment face parte dintr-un proiect mai amplu intitulat „Music of the Roots”, care se desfăşoară în Berlin și București. Scopul proiectului Music of the Roots este descoperirea și popularizarea patrimoniului imaterial şi material aşa cum e reflectat în muzică şi artele vizuale. În centrul atenţiei, explică Carmen Revencu, coordonatorul „Music of the Roots“, se află „motive auditive care au migrat din muzica tradițională, folclorică, în muzica clasică după cum și arhetipuri vizuale care apar în mod repetitiv atât în arta meșteșugărească tradițională cât și în cea modernă, contemporană”.
Concertul de muzică clasică conține piese cu influenţe folclorice din repertoriul național și internațional, aparţinând compozitorilor George Enescu, Ciprian Porumbescu, Franz Schubert şi Ludovic Feldman. Membrii Trio-ului Jacques Thibault sunt Andrei Banciu (pian), Bogdan Jianu (violoncel) şi Burkhard Maiss (vioară).
În completarea atmosferei create prin muzică, sunt introduse și elemente vizuale. Expoziţa fotografică de artă comparată prezintă influențe tradiționale, elemente arhetipale, precum și vechi motive arhaice. Fotografiile expuse aduc în faţa publicului sculpturi ale unor artişti români celebri, Marian Zidaru, Vasile Gorduz şi Mihai Sârbulescu, dar şi opere anonime ale unor meşteri populari români.
Evenimentul este organizat de către comunitatea Meşteşugari Români, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Berlin, Muzeul Bucovinei Suceava, Complexul Muzeal Arad, Asociația Tradiția Românească și Auer Packaging. „Music of the Roots” este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Român.
„Music of the Roots” la Institutul Cultural Român din Berlin
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei