33.1 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePreşedinţia: CSAT nu a avizat privatizări

Preşedinţia: CSAT nu a avizat privatizări

CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei, precizează purtătorul de cuvânt al şefului statului, anunţând că preşedintele Băsescu îl invită pe Victor Ponta să nominalizeze cele 3 contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului, conform Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Bogdan Oprea afirmă, „referitor la declaraţiile ministrului interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, făcute joi, 25 iulie, la Sibiu, potrivit căror Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) ar fi avizat trei contracte de privatizare”, că „CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie”.
Potrivit lui Bogdan Oprea, Băsescu îl roagă pe Ponta „să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”.
„De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-şi asume responsabilitatea care decurge din funcţiile pe care le îndeplineşte în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfăşurat până în prezent este un succes, domnul preşedinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”, precizează Oprea.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Sibiu, că „dacă CSAT nu avizează privatizarea CFR Marfă” aceasta nu va fi făcută, afirmând însă, că anterior, CSAT a avizat trei privatizări, ceea ce înseamnă că a „acţionat ilegal”.
Contractul de vânzare a companiei CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), probabil în luna septembrie, iar procedura de privatizare va fi finalizată în termen de 60 zile, a declarat, recent, premierul Victor Ponta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS