Senatul l-a validat astăzi cu 104 voturi ”pentru” şi 24 ”împotrivă” pe Lilian Zamfiroiu pentru funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), în urma unui vot secret cu bile, informează Agerpres.ro. Anterior Zamfiroiu fusese validat de membrii Comisiilor de politică externă şi de cultură ale Senatului. Lilian Zamfiroiu îl înlocuieşte astfel pe Andrei Marga, care a demisionat în cursul săptămânii trecute.
Candidatul Uniunii Social-Liberale pentru şefia ICR, Lilian Zamfiroiu, a declarat astăzi, la audierea din Comisiile reunite de cultură şi politică externă, că îşi propune să aducă „ceasul la zero” în cultura română. „Aş dori să aduc ceasul la zero, anume să aduc la aceeaşi masă reprezentanţii tuturor curentelor culturale. Ştiu că unii dintre voi veţi zâmbi, este o misiune aparent imposibilă. Mă încăpăţânez să cred, însă, în acest deziderat. De ce imaginea culturii române în lume ar fi multiplă, din moment ce cultura română este una singură? Nu voi institui regula au plecat ai voştri, au venit ai noştri pentru că nu fac parte nici din ai voştri, nici din ai noştri”, a precizat Zamfiroiu. El a spus că se va consulta cu specialişti ai ICR privind filialele din ţară şi a arătat că menirea principală a Institutului trebuie să fie „exportul”.

