Câteva sute de persoane au fost evacuate astăzi din spitale şi sedii ale unor parchete, în mai multe oraşe din Polonia, în urma unei serii de alerte cu bombă care s-au dovedit false, informează Mediafax.ro citând un anunţ făcut de ministrul polonez de Interne Bartlomiej Sienkiewicz. „Douăzeci şi una de instituţii din Polonia au primit alerte cu bombă (…). Potrivit informaţiilor de care dispune ministerul, viaţa şi sănătatea persoanelor care se află în aceste instituţii nu sunt în pericol. Aceste alarme s-au dovedit false”, a declarat Sienkiewicz pentru presă. „La Varşovia, aproximativ 300 de persoane au fost evacuate din sediul Parchetului General”, a declarat pentru AFP Edyta Adamus, o purtătoare de cuvânt a poliţiei, iar accesul a fost blocat în patru spitale din capitală, în timp ce aproximativ 500 de persoane, inclusiv bolnavi, au fost evacuaţi dintr-un spital, la Katowice, în sudul Poloniei.
Presa scrie că instituţiile vizate au primit e-mailuri, aparent trimise de acelaşi grup de persoane, cu ameninţarea „vă vom învăţa (minte)”, anunţând că explozia va avea loc la ora locală 12:00 (13:00, ora României). Postul de ştiri TVN24 a anunţat, citând surse apropiate anchetei, că mesajele au fost trimise de un grup care se autointitulează „Anonymo” şi utilizează servere aflate în străinătate. Potrivit legii poloneze, cei care se fac vinovaţi de alerte false cu bombă riscă o pedeapsă de până la opt ani de închisoare.

