Agenţia Naţională Antidrog va marca mâine Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri, se arată într-un comunicat al instituţiei. Mesajul din acest an al manifestării este „Alege sănătatea ca prioritate în viaţă, nu drogurile!”, organizatorii dorind să tragă un semnal de alarmă cu privire la creşterea cererii de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive şi la efectele nocive pe care acestea le au asupra sănătăţii.
Pentru marcarea acestei zile, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dolj organizează o serie de activităţi, care vor debuta la ora 10:00, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Craiova, expoziţia cu lucrările elevilor de gimnaziu şi liceu, precum şi festivitatea de premiere a celor mai bune creaţii din cadrul proiectului comun „Drogurile nu te fac un personaj tragic … ci doar unul în afara poveştii!”.
La ora 12:00 va avea loc o întâlnire publică în sala video a Prefecturii Dolj, tema dezbătută fiind „Alege sănătatea ca prioritate în viaţă, nu drogurile!”
Spre seară, începând cu ora 20:00, în parcul „Nicolae Romanescu” va avea loc o activitate de informare a populaţiei cu privire la riscurile consumului de droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive. În cadrul acestei activităţi, Membrii şi voluntarii CPECA Dolj vor purta discuţii cu persoanele aflate parc şi vor distribui pliante informative.
În cadrul manifestării joi, pe 27 iunie, începând cu ora 9:30, la Penitenciarul Pelendava din Craiova se va desfăşura o activitate de informare şi conştientizare a persoanelor private de libertate cu privire la efectele şi riscurile consumului ilicit de droguri.
Conferinţă antidrog la Slatina
Ziua internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului de droguri va fi marcată mâine şi la Slatina. Evenimentul va include o conferinţă organizată de Asociaţia Alianţa Internaţională Antidrog Slatina, aceasta reprezentând o manifestare de o importanţă excepţională pentru activitatea de informare şi prevenire în scopul reducerii cererii de droguri la nivel internaţional, regional, naţional şi local. Totodată, conferinţa reprezintă o bună practică în scopul conştientizării populaţiei asupra efectelor nocive ale consumului de stupefiante precum şi implicaţiile juridice care decurg din activităţile de trafic ilicit de droguri.

