Cei aproximativ 19.000 de mineri din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor fi chemaţi marţi, 25 iunie, la serviciu, deşi iniţial era aceasta era una dintre cele patru zile de concediu fără plată programate de conducerea societăţii pentru această lună, informează Agerpres.ro citând un comunicat de presă remis astăzi de biroul de presă al companiei. Potrivit documentului, având în vedere perioada secetoasă prognozată în următoarele zile, CEO funcţionează cu cinci grupuri energetice, iar, în conformitate cu înţelegerea pe care directoratul a făcut-o în mod direct cu salariaţii CEO, se revine la programul normal de lucru în data de 25.06.2013, iniţial declarată ca zi de concediu fără plată.
„Directoratul mulţumeste salariaţilor care au înţeles conjunctura economică nefavorabilă în contextul reducerii cererii de energie pe cărbune, dând dovadă de responsabilitate şi interes faţă de păstrarea locurilor de muncă. Directoratul va lua toate măsurile, aşa cum s-a angajat, pentru ca diminuarea salarială din luna iunie să fie recuperată în lunile următoare, când situaţia economică a societăţii ne va da siguranţa unei profitabilităţi la finele exerciţiului bugetar 2013”, se menţionează în comunicatul de presă.

