Știri de ultima orăActualitateLegea de organizare şi funcţionare a Consiliului Economic şi Social

Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Economic şi Social

Ministrul delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană, a anunţat că Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Economic şi Social ( CES ) se află în stadiul final, în Camera Deputaţilor, for decizional. Aceasta presupune ca din CES să facă parte, pe lângă reprezentanţii confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Întrucât desemnarea celor 15 membri ai plenului CES se face prin decizia primului ministru, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ministru delegat pentru dialog social invită toate organizaţiile ce compun societatea civilă şi care sunt doritoare să participe la selecţia pentru desemnarea societăţii civile în CES, să transmită, până vineri, 28 iunie 2013, pe adresele de e-mail [email protected] sau [email protected] următoarele:
– o cerere motivată de a face parte din CES;
– o scurtă prezentare a activităţii desfăşurate de organizaţie;
– o copie după Hotărârea judecătorească de dobândire a personalităţii juridice;
– o copie după Codul Unic de Înregistrare;
– o copie după Codul de Înregistrare Fiscală;
– o copie după Statutul Organizaţiei;
– o copie după certificatul de atestare fiscală;
– numărul de membri ai organizaţiei;
– CV-ul persoanei propuse pentru a face parte din CES.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS