Conform deciziilor de disponibilizare emise de SC Oltchim SA, până vineri, 14 iunie 2013, salariaţii cuprinşi în programul de restructurare vor trebui să-şi încheie raportul de muncă cu societatea comercială şi să-şi facă lichidarea. După această dată, în termen de zece zile calendaristice, AJOFM Vâlcea va verifica, înregistra şi prelucra dosarele de şomaj şi venit de completare ale persoanelor care-şi au domiciliul sau reşedinţa pe raza judeţului Vâlcea. Pentru a nu perturba activitatea, AJOFM Vâlcea a întocmit un grafic de prezentare, cu câte 50 de persoane pe zi. Astfel, salariaţii disponibilizaţi vor trebui să se prezinte la punctele de lucru ale AJOFM Vâlcea de care aparţin, în funcţie de domiciliu, conform programării pe care AJOFM Vâlcea a înaintat-o la compartimentul Resurse Umane al SC Oltchim SA. În momentul în care persoana disponibilizată îşi va face lichidarea va fi înştiinţată despre această dată.
Este important ca fiecare să respecte acest calendar pentru a fluidiza acţiunea de înregistrare în plată a persoanelor disponibilizate. Dacă vor apărea probleme legate de dosarul de şomaj, funcţionarii din cadrul AJOFM Vâlcea vor contacta telefonic persoanele în cauză, pentru a clarifica fiecare speţă în parte. Persoanele disponibilizate vor beneficia din bugetul asigurărilor sociale de şomaj de indemnizaţie de şomaj şi venit de completare. Indemnizaţia de şomaj se acordă pe o perioadă de 6, 9 sau 12 luni, iar venitul de completare pe o perioadă de 12, 20, 22 sau 24 de luni, în funcţie de stagiul de cotizare la bugetul asigurărilor de şomaj, respectiv de vechimea în muncă. Pe perioada acordării indemnizaţiei de şomaj, disponibilizaţii vor beneficia lunar de o sumă egala cu media veniturilor pe ultimele 3 luni înainte de concediere, dar nu mai mult de 1.548 lei, salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care se face disponibilizarea. Această sumă stabilită iniţial, va cuprinde indemnizaţia de şomaj, plus venitul de completare. După expirarea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, persoanele vor mai primi doar venitul de completare pe perioada prevăzută în lege.
Achitarea venitului de completare şi a indemnizaţiei de şomaj va fi efectuată, prin card sau prin mandat poştal, în funcţie de opţiunea persoanei, între 15 şi 25 ale lunii curente, pentru luna anterioară.
În luna iulie 2013, după rectificarea bugetului, AJOFM Vâlcea va deconta din fondul de garantare şi diferenţa de 9% aferentă creanţelor salariale din luna aprilie 2013.

