11.7 C
Craiova
marți, 23 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalPensionarii au petrecut de Sfântul Nicolae

Pensionarii au petrecut de Sfântul Nicolae

Sute de pensionari din Târgu Jiu au fost sărbătoriţi de primărie la Cluburile vârstei a treia din oraş. O astfel de petrecere a fost organizată la Clubul pensionarilor militari din strada Olteniţa. Au participat aproape 200 de vârstnici care au primit fiecare câte o porţie de fasole bătută şi peşte prăjit, la care s-au adăugat suc şi prăjituri de post. Atmosfera a fost întreţinută de muzică de sărbători şi muzică populară. Potrivit Teodorei Ciobanu, directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu, instituţia a pregătit de Sfântul Nicolae peste 400 de porţii de fasole bătută şi peşte, la care s-au adăugat câteva zeci de kilograme de prăjituri de post. Participarea a fost mai numeroasă decât în alţi ani, motiv pentru care organizatorii petrecerilor de Moş Nicolae au avut şi porţii în plus.

Moş Nicolae a venit şi la copiii săraci

Moş Nicolae a venit şi pentru copiii săraci din Târgu Jiu. Este vorba de peste 120 de micuţi care iau masa la Cantina de ajutor social din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială. Pe lângă meniul îmbunătăţit, copiii au primit pacheţele cu dulciuri. „Sunt copii care provin din familii cu probleme sociale mari şi ca de fiecare dată am fost alături de ei. Din cauza problemelor financiare ale părinţilor la cei mai mulţi dintre copiii care servesc masa la cantina pe care o avem în administrare nu vine deloc Moş Nicolae. Le-am oferit dulciuri în principal şi vom pregăti un meniu special şi de Crăciun, astfel încât să simtă şi ei mai bine spiritul Sărbătorilor de iarnă şi să uite de problemele de acasă şi să nu se simtă cu nimic diferiţi de ceilalţi copii. Ei văd la colegii lor de la şcoală anumite lucruri şi poate şi le doresc şi ei“, a declarat Teodora Ciobanu, directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială din Primăria Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS