Știri de ultima orăLocalLaurențiu Mândrea: În Mofleni e nevoie de o piață agro-alimentară

Laurențiu Mândrea: În Mofleni e nevoie de o piață agro-alimentară

La solicitarea mai multor locuitori ai cartierului Mofleni, candidaţii ARD din această zonă, Dan Cherciu pentru Senatul României şi Laurenţiu Mândrea pentru Camera Deputaţilor, au participat la o întâlnire cu aceştia pentru a le asculta doleanţele.

Asemeni altor cartiere ale Craiovei, problemele evocate de cetăţenii din Mofleni sunt legate în principal de lipsa locurilor de muncă şi infrastructură. Oamenii sunt dezamăgiţi de noua administraţie locală care a uitat promisiunile din campania electorală din vară, şi le-au solicitat celor doi candidaţi să găsească o soluţie astfel încât să se simtă că trăiesc cu adevărat într-un oraş al secolului 21.

Dan Cherciu le-a spus că, după ce va fi ales, intenţionează să iniţieze un proiect de lege prin care administraţiile locale să fie obligate să aloce un anumit procent din buget special pentru infrastructură.

În cadrul discuţiilor purtate în Mofleni, Laurenţiu Mândrea a afirmat că în acest cartier este necesar să se realizeze o piaţă agro-alimentară. De asemenea, cu bani europeni se poate înfiinţa un centru de colectare a legumelor şi fructelor din zonele învecinate Craiovei, care au mare potenţial agricol.

Candidaţii ARD, Dan Cherciu şi Laurenţiu Mândrea, s-au întâlnit la acest sfârşit de săptămână şi cu alţi locuitori ai Craiovei din cartierele Catargiu şi 1 Mai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS