Un pensionar din Târgu Jiu a ajuns la spital după ce a fost lovit de un troleibuz. Accidentul a avut loc sâmbătă seară, pe bulevardul Ecaterina Teodoriu. Potrivit poliţiei, C.M.A., de 43 de ani, angajată a firmei de transport în comun în funcţia de conducător auto, în timp ce efectua manevra pentru a pleca din staţie cu un troleibuz, nu s-ar fi asigurat corespunzător şi l-a acroşat pe M.I., de 62 de ani, care coborâse din vehicul. Bărbatul a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Conducătoarea auto este cercetată pentru vătămare corporală din culpă.
Eugen Măruţă

