Consiliul European dedicat bugetului 2014-2020 a început la 22:00, ora Bruxelles-ului (23:00, ora Bucureștiului), cu o întârziere de două ore față de programul inițial, informează NewsIn.
Inițial, întârzierea ar fi trebuit să fie de o oră și jumătate. Ulterior, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a anunțat pe Twitter că întârzierea va fi de două ore.
Întârzierea a fost provocată de prelungirea întrevederilor bilaterale dintre șefii de stat și de guvern prezenți la reuniune, pe de o parte, și Herman Van Rompuy și președintele CE, Jose Manuel Barroso, pe de altă parte, în încercarea de a ajunge la un numitor comun pe viitorul buget.
Potrivit agenției Agerpres, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a propus reducerea cu 75 de miliarde de euro a cheltuielilor de 1.033 miliarde de euro pentru bugetul european pe perioada 2014-2020. El doreşte reducerea cu 29,5 miliarde de euro a cheltuielilor pentru politica de coeziune, destinate celor mai sărace regiuni din UE, şi cu 25,5 miliarde de euro a ajutoarelor pentru politica agricolă comună (PAC), dintre care 22 miliarde din subvenţiile pentru agricultori. Alte 11,7 miliarde de euro ar urma să fie luate din fondurile pentru politicile de creare de locuri de muncă şi creştere economică.
Reuniunea extraordinară a Consiliului European a început cu o întârziere de două ore
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

